Patronatul investitorilor în domeniul hoteluri și restaurante din Timiş solicită prioritate la vaccinare

Patronatul investitorilor în domeniul hoteluri și restaurante din județul Timiș solicită Guvernului și Comitetului Național de Coordonare a vaccinării împotriva COVID-19 ca personalul din sectorul HoReCa să aibă prioritate la vaccinare. Reprezentanții acestor afaceri arată că, încă de la începutul pandemiei, activitatea le-a fost restricționată permanent, fiind considerată un factor de risc, dar cu toate acestea, angajații nu apar în planul de imunizare. ,,Dacă nu suntem incluși în categoriile cu risc din strategia de vaccinare, atunci de ce nu funcționăm liber, ca celelalte domenii de activitate?“ – se întreabă Patronatul HoRe din Timișoara, într-un memoriu către autorități, în care solicită o poziționare corectă în planul de măsuri care se iau pentru protejarea populației, împotriva coronavirusului – ne-a transmis corespondenta noastră Alina Bujancă./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 ianuarie