Fostul prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu s-a prezentat la DNA

Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu s-a prezentat astăzi la sediul DNA în legătură cu dosarul în care este acuzat că a primit foloase necuvenite. Ar fi vorba de o mită de 800 de mii de dolari între anii 2007-2008, constând în plata unor servicii de consultanţă. Călin Popescu-Tăriceanu a declarat la ieşire că este suspect în dosar, dar consideră că premisele procurorilor şi construcţia acestei cauze sunt false şi a cerut timp pentru studierea probelor suplimentare aduse de DNA.
Călin Popescu-Tăriceanu: Tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate şi aberante, şi anume că, în perioada în care am condus Guvernul României, guvernul a emis o serie de hotărâri de guvern care să favorizeze o anumită companie. Primul ministru nu dă, aşa, din pixul lui hotărâri de guvern, cum îşi imaginează, poate, unii; ele sigur că parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal şi sigur că de aici toată construcţia care a fost făcută de procurori este pe o bază, aşa cum v-am spus, falsă.
Realizator: Şi fostul ministru Eugen Nicolăescu a fost prezent astăzi la DNA, pentru a fi audiat ca martor în acelaşi dosar – ne-a transmis reporterul Diana Surdu./lcoman/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 ianuarie