|
|
|
| Ultima actualizare:
9 Septembrie 2010, 5:49 PM
|
|
|
|
 |
Șeful misiunii FMI s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor ministere
30 Iulie 2010 9:50
Legea salarizării unitare trebuie modificată astfel încât efectele să se vadă din 2011 - a declarat ieri șeful misiunii Fondului Monetar Internațional, Jeffrey Franks, după discuții cu ministrul muncii, Mihai Șeitan. Referindu-se la legea pensiilor, reprezentantul FMI a apreciat că este bine dacă aceasta va fi aprobată în luna septembrie, astfel încât să intre în vigoare la începutul anului viitor. Experții Fondului s-au întâlnit și cu reprezentanții altor ministere, pentru a verifica modul în care au pus în practică prevederile acordului de înțelegere cu instituția financiară internațională. La Ministerul Transporturilor, reprezentanții FMI au constatat că CFR Infrastructură a depășit țintele stabilite cu privire la arierate și pierderi, iar CFR Călători, a depășit doar arieratele. Pe de altă parte, la Ministerul Sănătății, discuțiile s-au axat pe reducerea numărului de paturi din spitale, descentralizarea unităților sanitare, introducerea coplății și încadrarea cheltuielilor de personal în limita a 70% din bugetul unităților sanitare.
( Radio România Actualități )
|
 |
|
|