Teroriştii pro-ruşi din Luhansk au deschis focul asupra unui spital

Rebelii din regiunea ucraineană Luhansk au deschis focul asupra unui spital din oraşul Şciastie, atacând, totodată, poziţiile forţelor ucrainene din batalionul „Aidar” – a declarat, vineri, comandantul unităţii, Serhi Melniciuk. Potrivit acestuia, o persoană a fost ucisă şi alţi 16 civili şi un militar au fost răniţi. Bloggerul Anton Nosov, de asemenea, a scris pe Facebook că rebelii au atacat, vineri, oraşul Şciastie, deschizând focul asupra caselor, spitalului şi şcolii din oraş. Potrivit lui Nosov, atacul rebelilor s-a soldat cu foarte mulţi răniţi.

(www.pravda.com.ua – 26 septembrie)