Mediul de afaceri, slab pregătit pentru a face faţă unor atacuri cibernetice

74 de specialişti din instituţii publice sau companii private din 29 de ţări, de pe trei continente s-au reunit la Sibiu, la cea de a doua ediţie a Congresului Cyber Security. S-a discutat despre provocările şi ameninţările cu care se confruntă spaţiul virtual. Iar în privinţa României concluzia specialiştilor a fost clară: mediul de afaceri este foarte puţin pregătit pentru a face faţă unor atacuri cibernetice.

Oricine poate fi ţinta unor atacuri cibernetice – state, instituţii, companii şi noi, cetăţenii de rând -, iar implicaţiile pot fi majore – este mesajul transmis de specialiştii în domeniul securităţii informatice prezenţi la reuniunea de la Sibiu. În România, mediul de afaceri este foarte puţin pregătit să facă faţă riscurilor atacurilor cibernetice, care le pot aduce mari pagube, financiare şi de imagine, susţine Ionel Niţu, preşedintele Asociaţiei Specialiştilor în Informaţii pentru Afaceri.

Ionel Niţu: Există o problemă legată de educaţie, în primul rând, majoritatea managerilor, antreprenorilor din România limitându-se la măsuri de prevenire pe partea de securitate fizică a personalului, mai puţin pe partea de IT.

Reporter: Ce riscă aceste companii?

Ionel Niţu: Să piardă foarte mulţi bani, riscă să fie ţinta unor atacuri cyber fără să ştie lucrul acesta, riscă în termeni financiari foarte mult. Degeaba fac o achiziţie de server dacă nu şi-l protejează. Datele pot fi accesate de la distanţă, adunate într-un loc, concurenţa le poate accesa, le poate folosi împotriva celui pe care l-a ţintit. Mai pe româneşte, fac rost de oferta comercială înainte de licitaţii, cu o zi. Asta aduce pagube financiare.

Reporter: Ce trebuie să facă?

Ionel Niţu: Trebuie să-şi aducă un specialist.

Educaţia este esenţială pentru a înţelege şi conştientiza riscurile la care ne expunem atunci când utilizăm internetul, crede Raoul Chiesa, acum expert în securitate cibernetică, dar în anii ’80-’90 se număra printre primii hackeri din Italia.

Raoul Chiesa: Ne place sau nu, viaţa de astăzi este digitalizată şi de aceea trebuie să fim conştienţi şi să educăm în acest sens – ca mediul online are, pe lângă avantajele sale, şi o parte întunecată. Deci nu poţi evita o problemă dacă nu îţi cunoşti eventualii inamici. Şi toţi suntem posibile ţinte ale unor atacuri cibernetice, aşa că cel mai mare risc este să subestimăm această problemă şi să credem că nu ne priveşte.

Congresul de securitate cibernetică de la Sibiu a fost organizat de Swiss Webacademy, o asociaţie profesională româno-elveţiană.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie