Ministrul Justiţiei a semnat avizele pe care preşedintele României le-a dat pentru începerea urmăririi penale a cinci foşti miniştri

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a semnat avizele pe care preşedintele României le-a dat pentru începerea urmăririi penale a cinci foşti miniştri în dosarul Microsoft. Demnitarul şi-a exprimat speranţa că şi parlamentarii îşi vor da acordul pentru urmărirea penală în acest caz, fapt care se va vedea pozitiv în viitorul raport pe justiţie al Comisiei Europene.
DNA a cerut cu două săptămâni în urmă avizarea începerii urmăririi penale pentru 9 foşti miniştri ai educaţiei, ai comunicaţiilor şi societăţii informaţionale şi respectiv ai Ministerului Finanţelor. Ei sunt suspectaţi de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă sau spălare de bani. Pentru Adriana Ţicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Nicolae Tănăsescu avizul a fost dat de şeful statului. În cazul Ecaterinei Andronescu, al lui Valerian Vreme, al lui Şerban Mihăilescu şi al lui Dan Nica este aşteptat aviz de la parlament şi de la Parlamentului European. Potrivit DNA, persoane din guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de euro din cele 54 de milioane achitate de executiv în cadrul contractului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 octombrie)