Aflată încă în război, România îṣi pregătea noi serii de piloṭi militari. La sfârṣitul lui octombrie 1944 Şcoala de ofiṭeri de aviaṭie îṣi deschidea din nou porṭile. Printre elevi, unul deosebit de talentat: Constantin Manolache.
În aproape 80 de ani de viaṭă Constantin Manolache avea să fie un adevărat profesionist, cu zeci de mii de ore de zbor pe aproape 90 de tipuri de avion. Este singurul pilot din România care a zburat 60 de ani neîntrerupt. A fost pilot militar, comandant de ṣcoli de pilotaj civile, pilot ṣef recepṭioner de avioane (a omologat 14 tipuri de avioane fabricate în România), antrenor emerit, deṭinător a trei titluri de campion mondial la zborul cu motor ṣi cinci recorduri mondiale de viteză pe parcurs recunoscut.
Într-un interviu pe care l-a acordat Societăṭii de Radiodifuziune pentru Arhiva de istorie orală cu puṭin timp înainte de a se stinge din viaṭă, în 2004, octogenarul pilot îṣi amintea de toamna lui 1944.
Interviu realizat de Silvia Iliescu.
„După ce am terminat liceul şi am luat bacalaureatul, m-am gândit să intru în aviaţie. Acest gând nu l-am avut din totdeauna, poate în ultimii doi ani de liceu […]. N-aveam tradiţie în familie, dar un frate de-al mamei mele, colonel tehnic în aviaţie, l-am avut tot timpul în faţă cu uniforma de aviator şi de foarte multe ori mă invita la el la Bucureşti şi mă lua la aerodrom unde vedeam avioanele, vedeam piloţii. Acesta a fost contactul meu cu aviaţia. […]
La sfârşitul lunii iunie [1944], începutul lunii iulie, am dat examen de admitere la Mediaş. Acolo era refugiată Şcoala de ofiţeri de aviaţie din Bucureşti […] Examenul consta în primul rând în proba medicală care era eliminatorie – trebuia să fii perfect sănătos – şi pe urmă probele teoretice, lucrări scrise la materiile importante: matematică, fizică şi oral la câteva materii. Am rămas acolo, acolo ne-a prins 23 august 1944, la Mediaş. […]
După acest eveniment, 23 august, la 20 octombrie am fost trimişi la Bucureşti unde exista clădirea Şcolii de ofiţeri de aviaţie propriu-zis şi aici am început cursurile teoretice speciale pentru aviaţie. Şcoala de ofiţeri de aviaţie, în Bucureşti, se găsea… s-o localizăm aşa, vizavi de fosta fabrică „Apaca”, acum „Confecţii Bucureşti” îi spune, lângă calea ferată, aceea de centură, pentru magazii. Această şcoală a fost prima clădire a şcolii de aviaţie, propriu-zis.
Acolo făceaţi doar cursurile teoretice. Şi cele practice?
Cele practice le-am început la Clinceni, dincolo de localitatea Bragadiru, pe şoseaua Bucureşti-Alexandria, şi le-am început, cum să spun… zborul l-am început propriu-zis după terminarea cursurilor teoretice. […]
Mai târziu, încet-încet, pe măsură ce avansam cu zborurile, am început să-mi dau seama de… cum să spun, de „problemele” zborului. Adică am început să-mi dau seama că trebuie să fiu foarte atent, trebuie să fiu foarte decis în ceea ce fac, trebuie să respect întocmai instrucţiunile pe care le primeam de la instructorul de zbor, pentru că mă pregăteam de la o zi la altă să mi se dea voie să zbor în simplă comandă. Poate, de primul zbor în simplă comandă pot să vă spun că a fost şi rămâne cea mai fericită zi a mea din aviaţie!”
Video youtube:
[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]http://www.youtube.com/watch?v=Cpa6XJslPqI#t=57[/youtube]
