Declaraţii ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea

Valeriu Zgonea: Bună dimineaţa şi iertaţi-mă că vă deranjez. Am avut o discuţie cu domnul vicepreşedinte Viorel Hrebenciuc dimineaţă, la rugămintea domniei sale. Mi-a spus că toată viaţa a fost un om foarte corect şi în 25 de ani n-a încălcat niciodată legea şi că nu vrea să meargă pe stradă şi să facă un rău partidului pe care l-a făcut în 25 de ani, a pus umărul la el şi în care şi-a depus activitatea şi crede că această funcţie pe care a câştigat-o cinstit şi corect în 2012 şi în toţi ultimii 20 de ani nu trebuie să fie un obstacol pentru domnia sa şi pentru justiţia din România, astfel încât, cu o decizie unilaterală, îşi depune demisia din funcţia de deputat în Parlamentul României şi se va pune la dispoziţia organelor de justiţie, conform procedurilor pe care dvs le ştiţi. Eu anunţ în primul plen, adică lunea viitoare, pe 15, că luăm act de demisia domnului deputat Viorel Hrebenciuc, după care se face vacantarea postului. Este o decizie unilaterală. Nu pot să vă spun mai multe.
Reporter: Ce se întâmplă cu procedurile care trebuiau îndeplinite /…/
Valeriu Zgonea: Procedurile…, nu mai este nevoie de niciun vot în ceea ce înseamnă deputatul Viorel Hrebenciuc. Rămâne dosarul încă în parlament pentru domnul deputat Ioan Adam. În acest moment, domnul Hrebenciuc şi-a depus demisia din funcţia de parlamentar. Se pune la dispoziţia organelor de justiţie şi mi-a spus că el are încredere în justiţia din România şi vrea să meargă demn, să se uite în ochii fiecăruia dintre noi pe stradă, şi în partid şi acasă, pentru că el crede că ceea ce a făcut, ceea ce scrie acolo nu este real.(continuarea AICI)


Puteti accesa acest material doar daca sunteti abonat al Agentiei de presa RADOR la platforma eClient – platforma online de informatie cu plata.
Pentru a primi o oferta personalizata puteti vizita Oferta RADOR sau puteti sa ne contactati prin departamentul nostru de vanzari:
Iuliana Gheorghe Tel: 0756.079.558 sau 021.303.1608, e-mail: iuliana.gheorghe@radioromania.ro