„Criza din Ucraina a demonstrat insolvabilitatea şi ineficienţa instituţiilor create în spaţiul euroatlantic, după cel de-al Doilea Război Mondial„, a declarat joi preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe al Rusiei, fostul ministru rus de externe în perioada 1998 – 2004, Igor Ivanov, în cadrul reuniunii Clubului Valdai de la Soci (care este o întâlnire anuală într-un format flexibil preşedintelui Federaţiei Ruse cu experţi internaţionali în politica internă şi externă rusă – n.r.). Amintim că miercuri, la Soci şi-a deschis lucrările cea de-a 11-a ediţie a Clubului Valdai, la care participă politicieni şi experţi internaţionali. „Criza ucraineană are dimensiuni diferite. În primul rând, evident că are o dimensiune politică internă. Criza nu s-a declanşat dintr-odată, este vorba de o serie a acelor greşeli admise de fapt de-a lungul celor 20 de ani de formare a Ucrainei ca stat independent. Totodată, există şi o dimensiune externă. Criza din Ucraina a demonstrat insolvabilitatea şi ineficienţa instituţiilor create în spaţiul euro-atlantic, după cel de-al Doilea Război Mondial„, a mai afirmat Ivanov.
Potrivit afirmaţiilor diplomatului rus: „Contribuind şi ajutând la soluţionarea problemei ucrainene şi la criza internă din Ucraina, ar trebui să ne gândim serios la ce reforme sunt necesare în acele instituţii din spaţiul euro-atlantic care să garanteze consolidarea stabilităţii şi cooperării în acest spaţiu„.
www.ria.ru – 23 octombrie