Putin a criticat dur politica antirusească dusă de Occident şi dorinţa Statelor Unite de a stabili o nouă ordine mondială

Preşedintele rus, Vladimir Putin a participat la sesiunea plenară de comunicări a Clubului Valdai, de vineri, de la Soci. Preşedintele a susţinut un discurs şi a luat parte la dezbaterile de vineri intitulate „Ordinea mondială: noi reguli sau jocul fără reguli?”. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a supus unor critici dure politica antirusească dusă de Occident şi dorinţa Statelor Unite de a stabili o nouă ordine mondială. Liderul rus a criticat SUA şi aliaţii, acuzându-i de distrugerea sistemului actual de securitate mondială. În acest context, liderul rus a mai specificat că obiectivul principal al politicii externe mondiale este construirea unui nou sistem de consens global, care să nu permită declanşarea de noi conflicte.

Putin a dat un semnal clar, prin care a lăsat să se înţeleagă că, în pofida sancţiunilor şi a răcirii relaţiilor sale cu partenerii occidentali, Rusia nu intenţionează să se izoleze de restul lumii şi este pregătită pentru dialog cu Occidentul în vederea normalizării relaţiilor economice. Rusia insistă asupra continuării convorbirilor pe tema reducerii  arsenalului nuclear şi este dispusă să discute punctual pe tema neproliferării nucleare, amai afirmat Putin. În opinia preşedintelui, conflictul din Ucraina, care a devenit cauza actualei răciri a relaţiilor dintre Rusia şi Occident, este un exemplu cum un stat instabil intern şi lipsit de mecanisme eficiente de echilibrare a ambiţiilor marilor jucători mondiali, ajunge într-un punct de intersectare a intereselor marilor puteri mondiale.

Clubul Valdai este o întâlnire anuală cu participarea unor experţi internaţionali în politica internă şi externă. Amintim că miercuri, la Soci, şi-a deschis lucrările cea de-a 11-a ediţie a Clubului Valdai, la care au participat politicieni şi experţi internaţionali. Potrivit declaraţiilor organizatorilor acestui eveniment, la Soci s-au reunit în jur de 108 experţi, istorici şi analişti politici, dintre care 65 sunt experţi străini din 25 de state ale lumii, inclusiv din Ucraina, China, Singapore, Japonia, Turcia, Israel, Iran. Rusia este reprezentată de 44 de experţi.

Temele centrale ale discuţiilor din acest an sunt: manevrarea sistemului politic internaţional, situaţia din Ucraina şi din Extremul Orient. Clubul Valdai a fost creat în luna septembrie 2004. Denumirea a fost dată după prima conferinţă de la Velikii Novgorod, care este situat în apropiere de Lacul Valdai. Clubul reuneşte importanţi experţi şi analişti politici străini specializaţi în studierea economiei ruse şi sectoarelor cultural, umanitar şi social. Reuniunea clubului se desfăşoară anual, iar locul desfăşurării se schimbă în fiecare an, fiind vorba de diverse regiuni ale Rusiei. În perioada celor zece ani de existenţă a clubului, la lucrările sale au luat parte peste 600 de reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice mondiale, din 47 de state ale lumii.

Agenţia de presă TASS – 25 octombrie