Ce sărbătorim de fapt de Halloween?

Ziua tuturor sfinţilor reprezintă pomenirea tuturor martirilor creştini, sărbătoare care datează încă din secolul IV d. H. Sărbătoarea cădea în prima duminică de după Rusalii, după cum a rămas fixată până astăzi în Biserica  Ortodoxă sub numele de „Duminica tuturor sfinţilor”. În Biserica Catolică, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor a fost mutată la 1 noiembrie printr-o hotărâre a Papei Grigorie al III-lea, în secolul VIII. 1  noiembrie, ziua în care se prăznuiesc  toţi sfinţii, este legată de străvechea sărbătoare celtică Samhain, care marca începutul noului an, respectiv ziua din an în care sufletele celor morţi (”spiritele”) se întorc pentru scurt timp pe  pământ. Obiceiurile care marchează sărbătoarea creştină în bisericile apusene (catolică, protestantă) sunt legate de vizitarea mormintelor celor din  familie, unde sunt aprinse lumânări şi se aduc flori. Lumânările aprinse semnifică credinţa că cei viiaduc, în acest fel, lumină şi căldură celor adormiţi. Aprinsul lumânărilor reprezintă o partea a ritualului de înmormântare în aproape toate religiile. De la lumânări s-a trecut la felinare făcute din napi şi mai târziu din dovleci.

(www.vecernji.hr – 30 octombrie)