Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în vacanţă pentru o săptămână

De astăzi, după terminarea cursurilor, elevii din învăţământul primar şi preşcolarii vor intra în vacanţă pentru o săptămână. În această perioadă, învăţătorii aşteaptă manualele comandate pentru clasele întâi şi a doua. Până pe 10 noiembrie elevii din învăţământul primar sunt în vacanţă, prilej pentru profesori, inspectorate şi Ministerul Educaţiei să finalizeze situaţia manualelor pentru clasele întâi şi a doua. Recent, Ministerul Educaţiei preciza că astăzi ar urma să fie semnate contractele cu editurile câştigătoare, pentru a distribui apoi manualele în şcoli. Situaţia abecedarului pentru clasa întâi este încă incertă, pentru că se aşteaptă răspunsul la contestaţia depusă de una dintre edituri la licitaţia Ministerului Educaţiei. Următoarea vacanţă pentru elevii din toţi anii şcolari va fi în perioada 20 decembrie – 4 ianuarie 2015. Semestrul întâi se va încheia pe 30 ianuarie 2015.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (31 octombrie)