Preşedintele României intenţionează să ia cetăţenia moldovenească după terminarea mandatului

Preşedintele român, Traian Băsescu, al cărui mandat expiră în decembrie, va lua cetăţenia Republicii Moldova pentru a promova ideea unirii celor două state. Preşedintele României a declarat într-un interviu acordat unei televiziuni moldoveneşti că ţara lui se poate amesteca în situaţia internă din Republica Moldova.
„Eu voi efectua o vizită de rămas bun la Chişinău şi voi depune cererea pentru obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova. Recent, eu chiar am discutat această problemă cu preşedintele Nicolae Timofti. Eu îmi doresc foarte mult acest lucru, este o mare onoare pentru mine”, a declarat Traian Băsescu. El s-a pronunţat pentru necesitatea unificării celor două state în viitor: „Eu visez la unirea României cu Republica Moldova, pentru că noi suntem un singur popor care trăieşte în două state independente”, a menţionat Traian Băsescu.
Această declaraţie a fost aspru criticată la Chişinău. Premierul moldovean, Iurie Leancă, a replicat că asemenea afirmaţii din partea unor persoane oficiale destabilizează situaţia politică şi pot doar să dăuneze. Deputaţii din Republica Moldova cer politicienilor români să înceteze cu apelurile la unirea celor două state.
Şi premierul român, Victor Ponta, şi-a manifestat intenţia de a promova proiectul unirii celor două state. Conform sondajelor de opinie, el are cele mai mari şanse să devină succesorul lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din noiembrie. El crede că unirea ar putea avea loc în anul 2018, adică la 100 de ani de la anexarea Basarabiei de către România. (Basarabia nu a fost „anexată de România”, aşa cum susţine agenţia TASS. Sfatul Ţării, în care se aflau deputaţii aleşi de cetăţenii basarabeni, indiferent de etnie, au votat pentru unirea cu România – nota red. VP).
„Eu aş vrea ca a doua unire să aibă loc în anul 2018, în timpul primului meu mandat de preşedinte al României”, a subliniat Victor Ponta.

www.itar-tass.com