Comisarul european Kristalina Gheorghieva a urat succes noului guvern al Bulgariei

Comisarul european pentru buget şi resurse umane şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Kristalina Gheorghieva, a urat succes noului guvern al Bulgariei. „Salut noul executiv bulgar”, a scris Gheorghieva pe reţelele de socializare. Oficialul european a declarat pentru corespondentul postului naţional de radio al Bulgariei, BNR, la Bruxelles: „Felicitări celor care vor conduce Bulgaria în următoarele luni dificile, pentru faptul că au găsit voinţa politică necesară de a se forma un guvern, care dispune de cadre bine pregătite, cu experienţă în guvernarea ţării şi cu sprijin politic suficient pentru a le oferi şansa de succes. Le transmit cele mai bune urări”.

www.bnr.bg – 8 noiembrie