Secretarul american de stat a negat afirmaţiile unui ziar american

Secretarul american de stat, John Kerry, a negat vehement că ar exista o legătură între convorbirile privind programul nuclear al Iranului şi încercările de a stabili parteneriate cu Teheranul pe alte aspecte. Comentariile oficialului american survin după articolul apărut în ziarul The Wall Street Journal conform căruia preşedintele Barack Obama ar fi scris, în secret, liderului suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, pentru a discuta o posibilă cooperare în lupta împotriva militanţilor Statului Islamic. Kerry a făcut aceste comentarii la Beijing, unde participă la conferinţa Organizaţiei de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC).

BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 noiembrie