Toate municipiile reşedinţă de judeţ din România vor avea prevăzute în Planul General de Transport centuri ocolitoare

Toate municipiile reşedinţă de judeţ din România vor avea prevăzute în Planul General de Transport centuri ocolitoare, a declarat, aseară, ministrul transporturilor, Ioan Rus. El a precizat, la un post de televiziune, că decizia a fost luată în urma dezbaterii publice a proiectului. Ioan Rus a explicat că, în funcţie de anumite criterii, vor fi oraşe care vor avea centură ocolitoare cu patru benzi, iar altele cu două benzi. Ministrul transporturilor a mai declarat că, în 2018, România ar putea avea două autostrăzi transcarpatice, una care să lege sudul de nordul ţării şi, respectiv, estul de vest. În Planul General de Transport se regăsesc autostrăzile Piteşti – Sibiu şi Craiova – Piteşti. Referindu-se la sistemul de transport feroviar, Ioan Rus a dat asigurări că nicio rută de cale ferată care deserveşte o zonă cu dezvoltare economică nu va fi desfiinţată.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie