În vestul Turciei, peste 5.000 de măslini au fost tăiaţi pentru construirea unei centrale nucleare

Peste 5.000 de măslini din vestul Turciei au fost tăiaţi, pentru construirea unei centrale nucleare, la câteva ore după ce tribunalul a emis un ordin de blocare temporară a dezvoltării proiectului. Locuitorii regiunii au păzit livada de măslini cel puţin o lună de zile. O parte dintre aceştia au fost agresaţi de către agenţii de pază în urmă cu câteva săptămâni, generând un val de proteste pe mijloacele de comunicare socială. Procurorii au criticat modul în care guvernul a utilizat un ordin urgent de expropriere pentru terenul în cauză, argumentând că acest lucru poate cauza pagube irecuperabile. Se pare însă că dezvoltatorii centralei nucleare au legături strânse cu guvernul.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 noiembrie)