Preşedintele României a semnat decretul de numire a noului ministru de externe al ţării

Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe al României, Teodor Meleşcanu, a fost numit în funcţia de ministru de externe. Decretul de numire a acestuia, precum şi cel de demitere a lui Titus Corlăţean din această funcţie a fost semnat, luni, de preşedintele Traian Băsescu, la propunerea premierului Victor Ponta. După cum se menţionează în comunicatul serviciului de presă al şefului statului român, noul ministru de externe îşi va depunde jurământul în această seară. Amintim că, Teodor Meleşcanu a demisionat din funcţia de şef al SIE în luna septembrie pentru a participa în cursa prezidenţială, însă acesta nu a reuşit să treacă în turul doi al alegerilor. Conform datelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale, în turul doi se vor confrunta Victor Ponta, care a obţinut în primul tur 40,44% de voturi, şi Klaus Iohannis, care a fost votat de 30,37% dintre alegători. Fostul şef al diplomaţiei române, Titus Corlăţean, şi-a dat demisia după protestele care au avut loc, sâmbătă, la Bucureşti şi în alte două oraşe principale – Cluj-Napoca şi Timişoara, cu participarea a câteva mii de persoane. Protestatarii au acuzat Guvernul de împiedicarea deliberată a votului în străinătate, deoarece majoritatea românilor aflaţi înafara graniţelor ţării, conform sondajelor de opinie, se declară împotriva premierului Ponta.

www.itar-tass.com – 10 noiembrie