Un membru al formaţiei Queen a plătit 10.000 de lire sterline pentru a călători, împreună cu chitara sa

Nu este nicio surpriză ca un star rock internaţional să călătorească într-un avion la clasa întâi. Însă interesant este faptul că într-o astfel de călătorie obiectul care l-a însoţit la bord pe Brian May, unul dintre membrii formaţiei Queen, a fost unul mai neobişnuit. Starul formaţiei Queen a plătit suma de 10.000 de lire sterline pentru un al doilea loc la clasa întâi, în timpul unui zbor realizat de British Airways cu destinaţia Los Angeles, rezervat pentru chitara sa preferată. Rockerul a efectuat o călătorie de 5.500 de mile, de la Londra la Los Angeles, pentru a concerta la Classic Rock Awards în Hollywood. Potrivit ziarului „Daily Mirror”, chitaristul formaţiei Queen a refuzat ca instrumentul său să fie pus în cala de bagaje, temându-se că ar putea fi deteriorat.

(www.dailymail.co.uk – 11 noiembrie)