Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a participat, la sediul M.Ap.N., la ceremonia militară prilejuită de împlinirea a 155 de ani de la înfiinţarea Statului Major General (SMG) al Armatei României, în cadrul căreia drapelul de luptă al SMG a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” – în grad de Comandor, pentru militari, de război.
Cu această ocazie, ministrul Duşa a înmânat ordine şi medalii unor membri ai Statului Major General, dar şi militarilor care au efectuat recenta misiune de salvare de la Sulina, iar şeful SMG, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, a conferit „Emblema de Onoare a Statului Major General” mai multor personalităţi care au activat în conducerea militară a Armatei României şi unor oficiali din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Împlinirea, la 12 noiembrie, a 155 de ani de existenţă a Statului Major General a fost marcată şi prin simpozionul intitulat „Statul Major General – 155 ani de existenţă ca organism superior de concepţie şi comandă al Armatei României”, precum şi prin expoziţii de carte.
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro