Institutul Cultural Român Budapesta participă la expoziţia „Turning Points” la Galeria Naţională de Artă a Ungariei din Budapesta

Joi, 13 noiembrie 2014 , de la ora 18.00, la Galeria Naţională de Artă a Ungariei din Budapesta (Piaţa Szent György, nr. 2) va avea loc vernisajul expoziţiei de artă „Turning Points” . Institutul Cultural Român Budapesta participă la organizarea acestei expoziţii alături de alte paisprezece ţări, prin institutele culturale sau ambasadele acreditate la Budapesta.

Conceptul expoziţiei are în vedere o abordare comună, prin intermediul unor lucrări de artă a temelor mari care sunt aniversate sau comemorate în 2014: un secol de la izbucnirea Primului Război Mondial, şaptezeci de ani de la încheierea Celui de al Doilea Război Mondial şi douăzecişicinci de ani de la Căderea Zidului Berlinului şi evenimentele istorice care au urmat.

 Reprezentantul României în această expoziţie este artistul plastic Iosif Király.

 Iosif Király , artist plastic, fotograf, conferenţiar la catedra de foto-video şi procesare computerizată a imaginii din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, se numără printre fondatorii acestei secţii în cadrul facultăţii bucureştene. A beneficiat de rezidenţe şi burse oferite de Kultur Kontakt, Salzburg (1992), Künstlerhaus Bethanien, Berlin (1995), Nordic Institute for Contemporary Art, Helsinki (2000), Light Work Syracuse, New York (2001). Participă la Bienala de la Veneţia (1993); Bienala de la Sao Paulo (1994); „Beyond Belief”, Chicago (1996);  „After the Wall”,Stockholm (1999); „L’Autre Moitié de l’Europe”, Paris (2000).

 În  expoziţia „Turning Points”   de la Budapesta va fi prezent cu fotografii din seria „Reconstrucţii.

Subliniind rolul crucial al arhitecturii şi peisajului în modelarea memoriei colective şi în crearea şi reflectarea identităţilor, seria „Reconstrucţii” a lui Iosif Király vorbeşte despre nevoia de a împiedica degradarea istoriei printr-un proces care conservă în cheie emoţională cele mai intense amintiri ale artistului despre oameni şi locuri. Fiecare „Reconstrucţie” este compusă din mai multe imagini care se suprapun şi se întretaie: sunt imagini ale aceluiaşi loc fotografiate din mai multe puncte de vedere şi în diferite momente (minute, zile, chiar luni sau ani mai târziu).(…) Lucrările lui Király – care combină subtil umorul şi melanconia – evocă, în moduri şi intensităţi diferite, toate aceste aspecte care funcţionează subliminal în conştiinţa colectivă a unui oraş, a unei regiuni sau ţări, păstrând astfel tocmai procesul creării identităţii: de la memoria trecută la existenţa prezentă şi apoi spre orizonturile viitorului. ” ( Maria Rus Bojan, critic de artă)

Expoziţia va fi deschisă în perioada 13 noiembrie 2014 – 15 februarie 2015.