Ministrul finanţelor nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare

Ministrul finanţelor publice, Ioana-Maria Petrescu, nu este de acord cu eliminarea cotei unice de impozitare. La Ministerul Finanţelor, autoritatea în ceea ce priveşte stabilirea politicii fiscale, nu s-a făcut niciodată un scenariu privind eliminarea cotei unice de impozitare, se precizează într-un comunicat. De asemenea, la Ministerul Finanţelor nu s-au făcut estimări cu privire la posibilitatea creşterii impozitelor locale pe proprietate. Impozitele datorate pentru clădiri, pentru terenuri şi pentru mijloacele de transport vor fi menţinute la nivelul actual, în condiţiile în care consiliile locale vor păstra actualele niveluri de impozite şi taxe locale, se mai arată în document. Reacţia ministrului vine în urma unor informaţii apărute în presă, potrivit cărora Guvernul ar intenţiona să elimine cota unică de impozitare din anul 2016 şi să aplice cote progresive. Potrivit unei alte informaţii, Executivul ar vrea să crească impozitele locale pe proprietate cu 25% începând cu 2015 şi cu încă 25% începând cu 2016.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie