27 de ani de la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987

Împlinirea a 27 de ani de la revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987 va fi marcată prin organizarea a două manifestări: Crosul 15 Noiembrie, ajuns la a XXV-a ediţie, şi ceremonial militar şi religios la Troiţa din faţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, ridicată în memoria participanţilor la revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Steagul Roşu. Traseul crosului măsoară cinci kilometri şi este cel parcurs de muncitorii braşoveni în 15 noiembrie 1987: Roman S.A. – Calea Bucureşti – Bulevardul 15 Noiembrie – Prefectură. Ceremonialul militar şi religios cu depuneri de coroane va avea loc de la ora 15:00.

Revolta muncitorilor şi locuitorilor din municipiul Braşov împotriva condiţiilor grele de muncă şi viaţă, de fapt, o revoltă împotriva regimului comunist, a dictaturii ceausiste. Revolta s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, printr-o grevă începută în noaptea de 14 noiembrie, la schimbul 3, şi continuată a doua zi dimineaţa cu un marş până în centrul oraşului, în faţa Consiliului judeţean al PCR; a fost primul protest muncitoresc stradal din anii regimului comunist.