Medic din Sierra Leone, infectat cu Ebola, va fi tratat în SUA

Un medic chirurg din Sierra Leone, care a contractat virusul Ebola, a plecat spre Statele Unite pentru a fi tratat de specialiştii americani. Martin Salia, care are rezidenţă în SUA şi este căsătorit cu o americană, va fi tratat în regim de izolare într-o unitate medicală din Nebraska. Nu se ştie dacă chirurgul Salia a lucrat sau nu cu pacienţi infectaţi cu Ebola, pentru că spitalul din Freetown, unde acesta şi-a desfăşurat activitatea, nu este desemnat centru de tratament al infecţiei cu Ebola, subliniază corespondenţii BBC.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 noiembrie, ora 15:00)