Proteste antiguvernamentale în România

Zeci de mii de români au protestat, vineri, la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Sibiu, Braşov şi alte oraşe din România, solicitând un vot corect la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de duminică. Mii de alegători români din străinătate nu şi-au putut exercita dreptul de vot în primul tur de scrutin, desfăşurat în urmă cu două săptămâni. Circa 2.000 de persoane s-au adunat, vineri seară, în faţa clădirii guvernului de la Bucureşti, scandând lozinci împotriva premierului Victor Ponta, care este favorit în sondaje, şi în sprijinul oponentului acestuia, Klaus Iohannis. Marşul de protest a trecut şi prin faţa Ambasadei Rusiei la Bucureşti, unde participanţii au scandat: „Putin, nu uita, Moldova nu-i a ta!” şi „Nu dorim în Rusia!”.

(www.bnr.bg – 15 noiembrie)