Mobilizare fără precedent în diaspora română; Au stat la coadă de sâmbătă pentru a putea vota

Zeci de români din străinătate s-au aşezat la coadă încă de sâmbătă seara pentru a putea vota în turul 2 al scrutinului prezidenţial. Mulţi dintre ei au făcut drumuri de sute de kilometri până în oraşele în care sunt deschise secţii de votare.
Primul român din diaspora care a votat la alegerile de duminică este un clujean stabilit în Noua Zeelandă, unde singura secţie de votare, aflată la Auckland, s-a deschis sâmbătă, când în România era încă ora 20:00.
Pentru a fi siguri că vor ajunge la urne, zeci de români stabiliţi în Europa de Vest s-au aşezat la coadă încă de sâmbătă seară.
La fel s-a întâmplat şi la secţia de votare organizată la ICR Londra, unde mai mulţi români au ajuns de sâmbătă.
Românii au făcut un flashmob la coada de vot, ţinând în mâini mesaje ironice la adresa organzării alegerilor în străinătate. „Nu luaţi câte două că se termină”, „Să se dea câte jumătate, să ajungă la toţi”, „Ultima strigare: aveţi destule?” sunt o parte dintre mesaje.
Câţiva tineri s-au aşezat la rând cu mai bine de 12 ore înainte de deschiderea urnelor. În fotografii postate pe Facebook, tinerii, care au venit la votare cu drapelul României, au în mâini periuţe de dinţi.
În Anglia, zeci de români aflaţi la sute de kilometri de secţiile de votare s-au mobilizat pe Facebook pentru a închiria autocare cu care să ajungă la vot. Preţul unui loc în autocar a variat între 11 şi 13 lire sterline, dus-întors, transmite gandul.info.
La fel au făcut români stabiliţi în Suedia, la Göteborg, care au închiriat un autobuz pentru a ajunge să voteze la secţia din capitala Danemarcei, Copenhaga.
În primul tur al alegerilor prezidenţiale, românii din străinătate au ieşit la vot în număr record. În mai multe capitale europene, cozile au fost uriaşe, iar mii de oameni nu au mai putut vota.
Problemele de votul din diaspora au dus la demisia ministrului de Externe, Titus Corlăţean. Înlocuitorul lui, Teodor Meleşcanu, a făcut vineri un apel către românii din diaspora să vină la vot devreme. Oficialul a asigurat că dacă declaraţiile pe propria răspundere sunt completate din timp şi dacă cei şapte membri ai secţiei sunt prezenţi, numărul celor care vor vota se va dubla.

JURNAL.md (R.Moldova) – 16 noiembrie