Preşedintele Traian Băsescu solicită guvernului emiterea unei ordonanţe de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24:00

Preşedintele Traian Băsescu solicită guvernului să se reunească de îndată şi să emită o ordonanţă de urgenţă care să prelungească programul de votare până la ora 24:00. Într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale se precizează că intervenţia lui Traian Băsescu vine ca urmare a mesajelor şi semnalelor primite din străinătate, potrivit cărora mulţi cetăţeni români care stau de câteva ore la coadă estimează că nu vor putea vota. La solicitarea Radio România Actualităţi, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ, a precizat că legea electorală nu face referire la posibilitatea prelungirii programului de votare.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 noiembrie)