Declaraţii ale liderilor coaliţiei guvernamentale după anunţarea rezultatelor parţiale ale aleglerilor prezidenţiale

După ce aseară şi-a recunoscut înfrângerea, astăzi premierul Victor Ponta a afirmat că atât timp cât va avea sprijinul coaliţiei va rămâne în funcţia de prim-ministru. El le-a solicitat colegilor de partid şi celor din coaliţia guvernamentală ca mâine, în parlament, să fie tranşată problema Legii amnistiei şi a solicitărilor făcute de DNA.
Victor Ponta: Primul mesaj pe care trebuie să-l dăm este chiar mâine în Camera Deputaţilor. Aşa cum am spus săptămâna trecută în dezbaterea pe care am avut-o cu domnul Iohannis, mâine nu doar cei de la PSD, ci toţi cei din coaliţie vom vota pentru respingerea definitivă a Legii amnistiei şi graţierii, bineînţeles pentru încuviinţarea cererilor justiţiei. E un prim mesaj că am înţeles ce ne-a transmis electoratul ieri.
Liviu Dragnea: Asta vom discuta săptămâna viitoare în Comitetul Executiv. Trebuie să vedem dacă partidul a scos maxim ce putea să scoată şi a fost ceva care a depăşit nivelul de organizare sau care a depăşit orice posibilitate de potenţial a PSD-ului sau dacă au fost greşeli în interior, la centru sau în judeţe.
Realizator: De cealaltă parte, liberalii urmează să stabilească mâine în cadrul unei întâlniri la vârf strategia politică post-alegeri şi tot mâine conducerea partidului se va întâlni cu grupurile parlamentare ale PNL-PDL pentru a stabili priorităţile legislative în actuala sesiune – după cum anunţă co-preşedintele noului PNL, Vasile Blaga.
Vasile Blaga: Şedinţa Biroului Permanent Naţional a PNL-ului la care sunt invitaţi toţi co-preşedinţii din ţară pentru mâine la ora 13:00, urmând ca la ora 14:00 să avem întâlnirea cu grupurile parlamentare care să insiste, normal, pentru punerea pe ordinea de zi a proiectului de lege privind amnistia şi să cadă şi să începem şi discuţiile pentru întreaga legislaţie electorală.
Realizator: Preşedintele  UNPR, Gabriel Oprea, preşedintele PC, Daniel Constantin, şi liderul Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, şi-au exprimat sprijinul pentru actuala guvernare şi pentru primul-ministru Victor Ponta. Ei au subliniat că o continuare a guvernării de acum va aduce stabilitate şi predictibilitate în domeniul economic şi politic.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 noiembrie)