Umberto Tozzi a fost condamnat la opt luni de închisoare (cu suspendarea pedepsei) de Curtea de Apel din Roma, pentru evaziune fiscală în valoare de 800.000 de euro (infracţiune comisă în perioada 2002-2005). Cantautorul torinez, care a intrat în istoria muzicii italiene cu hit-uri precum „Ti amo” sau „Gloria”, şi-a schimbat rezidenţa mai întâi în Luxemburg, iar apoi în Montecarlo, gest considerat de judecători „o şmecherie de vip”.
Datorită prescrierii, cântăreţului i-a fost imputată doar evaziunea din anul 2005. Avocaţii acuzării susţin că Tozzi, în ciuda faptului că şi-a mutat reşedinţa în străinătate, şi-ar fi păstrat interesele economice în Italia, motiv pentru care ar fi trebuit să plătească impozitele.
Avocatul lui Umberto Tozzi a anunţat că va face apel la Curtea de Casaţie: „Este o nedreptate, deoarece Tozzi s-a transferat la Montecarlo în 1991, unde a şi rămas de altfel, cu excepţia anilor 1992 şi 1993 când a locuit la Luxemburg. Tot la Montecarlo lucrează şi soţia, acolo s-au căsătorit şi copiii lor care le-au dăruit nepoţi. În Italia petrece cel mult 50 de zile pe an pentru concerte, iar atunci locuieşte în hotel, toate acestea putând fi verificate de Fisc”.