Procurorii DNA efectuează percheziţii la domiciliul deputatului liberal Mircea Roşca

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează percheziţii, la această oră, la domiciliul deputatului PNL, Mircea Roşca, din localitatea prahoveană Comarnic. Potrivit RRA, procedura are loc după ce plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, ridicarea imunităţii parlamentarului liberal, în vederea arestării preventive a acestuia. Mircea Roşca este acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi trafic de influenţă, fapte săvârşite în perioada 2011-2014.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie