Deputatul Mircea Roşca a fost reţinut

 În această noapte, la orele 00:00, deputatul Mircea Roşca a fost scos încătuşat din sediul DNA, unde a primit mandat de reţinere pentru 24 de ore, urmând să fie transportat la arestul preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. La ieşire din sediul DNA, Mircea Roşca a declarat că „respect procedura, am încredere în justiţie până la capăt. Trebuie să credem într-o altă Românie”. Procurorii DNA au efectuat ieri percheziţii la domiciliul parlamentarului din localitatea Comarnic. În cursul zilei de ieri, parlamentarii din Camera Deputaţilor au aprobat solicitarea de ridicare a imunităţii deputatului Mircea Roşca, în vederea arestării preventive a acestuia. De la tribuna Parlamentului, Mircea Roşca a declarat: „sper să nu rămân singurul parlamentar din istoria României postdecembriste, care cere astăzi Camerei Deputaţilor să mi se ridice imunitatea parlamentară. Sunt total nevinovat, este groaznic ce mi se întâmplă şi, din păcate, sunt o victimă a contextului politic”. Conform informaţiilor oferite de DNA, în cursul anului 2011, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Prahova a unui partid politic, inculpatul Roşca Mircea a pretins de la un denunţător suma de 20.000 euro pentru
a-şi exercita influenţa asupra inculpatului Popescu Gabriel Stelian şi asupra celorlalţi membri ai Consiliului Local Azuga, pentru a înlesni dobândirea unor terenuri pe raza localitătii respective de către firma denunţătorului. Din această sumă, inculpatul Roşca Mircea a primit efectiv 5.000 euro, prin intermediul inculpatului Popescu Gabriel Stelian, iar 11.000 euro au fost folosiţi în interesul formaţiunii politice pe care o conducea de la nivel judeţean. Diferenţa de 4.000 euro a fost remisă de acelaşi inculpat secretarului Primăriei Azuga, Dumbravă Diana Camelia, în vederea îndeplinirii unor acte ce intrau în atribuţiile sale de serviciu şi care vizau desfăşurarea propriu-zisă a procedurii de achiziţie publică şi desemnarea câstigătoare a firmei denunţătorului. În perioada 2011– 2014, inculpatul Roşca Mircea a intervenit pe lângă factorii de decizie din cadrul unor instituţii publice din judeţul Prahova, (Consiliul Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului – Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călineşti, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Sinaia) asupra cărora avea influenţă prin prisma calităţilor pe care le-a deţinut în mod succesiv la nivelul autorităţilor publice locale centrale şi la nivel politic, în vederea atribuirii către societatile deţinute de inculpatul Rotila Adrian a unor contracte de achiziţii publice. În schimbul acestor „intervenţii”, inculpatul Roşca Mircea a primit de la inculpatul Rotila Adrian bani şi alte foloase (suma de aproximativ 90.000 lei, construcţii în valoare de 35.418, 39 lei şi folosinţa unui autoturism marca Audi A8). În comunicatul DNA se precizează că „din probele administrate rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit în concurs două infracţiuni de corupţie, iar privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, transmite corespondentul RRA, Simona Uţă.

RADOR (20 noiembrie)