La Palatul Parlamentului va avea loc Conferinţa „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est”

Foşti şefi de stat şi de guvern, lideri istorici ai revoluţiilor din 1989 şi ai tranziţiei spre democraţie se reunesc peste câteva ore la Palatul Parlamentului la Conferinţa „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est, privind în urmă, privind înainte”. Printre cei prezenţi va fi şi Lech Walesa, preşedintele Poloniei între 1990-1995. Aceste personalităţi care au schimbat istoria vor avea dialoguri interactive, la 20 de mese rotunde, cu peste 400 de tineri din fostele ţări comunite. Despre semnificaţiile acestei întâlniri a vorbit pentru postul nostru de radio fostul preşedinte al României Emil Constantinescu: „Fiecare din aceşti lideri, acompaniaţi, moderaţi de o mare personalitate academică mondială, va avea timp de două ore discuţii libere cu aceşti tineri şi cărora le pot transmite un mesaj, un mesaj al modului în care s-a schimbat cel mai crunt sistem dictatorial din lume şi cel mai criminal, acum 25 de ani, cât de dificilă a fost experienţa lor în tranziţia spre democraţie, spre economie de piaţă, spre integrarea euro-atlantică”.
Conferinţa „25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste” se va încheia mâine cu un apel adresat Parlamentului European pentru condamnarea crimelor şi a ideologiei comuniste.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (20 noiembrie)