Păstrată în Arhiva de istorie orală, povestirea detaliată a avocatului Radu Boroṣ despre acest proces politic – desfăṣurat la numai câteva luni după cel al mareṣalului Ion Antonescu ṣi în ajunul alegerilor trucate de comuniṣti -, are o mare valoare documentară. Ea confirmă rezultatele cercetărilor făcute acum de istorici despre felul în care Siguranṭa, aservită noii puteri, „dinamita” organizaṭiile anticomuniste prin oameni infiltraṭi, acṭionând ca instrument al distrugerii vechilor elite politice, economice ṣi militare ale ṭării.
Interviu realizat de Emilian Blânda în 1996.
Toată această organizaţie… era numai o imaginaţie a Serviciului de Siguranţă
„A doua zi au început pledoariile şi preşedintele a fixat 20 de minute durata de pledoarie pentru fiecare avocat. […] Şi am fost foarte surprins după pledoaria mea, care a fost făcută mai lung, pentru că am cerut să înglobez într-o singură pledoarie apărarea pentru fratele meu, deci erau 20 de minute, pentru Caleia alte 20 de minute şi pentru acel tânăr naţional-ţărănist de care v-am spus – că Ilie Lazăr m-a rugat să mă ocup de el… – , deci aveam 60 de minute la dispoziţie.
Eu am făcut o apărare… întâi am spus că „Actul de acuzaţie nu mai poate să stea în picioare, în urma declaraţiei făcute de martorul pe care l-aţi ascultat astă-noapte. Pentru că declaraţia acelui martor a arătat că toată această structură, organizaţie subversivă, în acord cu Serviciul Secret American, era numai o imaginaţie a Serviciului de Siguranţă, nu avea nimica real! Au recunoscut inculpaţii că se organizaseră cu caracter şi cu finalitate defensivă, în cazul că se încerca o lovitură de stat pentru schimbarea regimului monarhic în România. Dar după Codul Penal şi după legile astăzi în vigoare, această organizaţie nu mai poate să fie considerată drept un pericol la adresa ordinei publice, pentru că Serviciile de Siguranţă erau bine informate şi cunoşteau cine sunt persoanele care participă la această organizaţie.„ Această teză a mea a fost preluată numai de unul, unul sau doi din ceilalţi avocaţi. Ceilalţi au încercat să facă apărarea pe alte teze; după părerea mea erau greşite.”
„Se termină pledoariile şi se trece să se închidă dezbaterile şi se aşteaptă pronunţarea. Pronunţarea a fost: muncă silnică pe viaţă pentru Aldea, pentru Eftimiu, pentru Negrescu, pentru Caleia. Iar pentru ceilalţi a fost o pedeapsă care a variat între 10 şi 20 de ani. Căpitanului Dumitrescu i s-a dat o pedeapsă, cred, de 10 ani, nu îmi mai amintesc cu certitudine. Din cei condamnaţi, au murit în închisoare Aldea, Eftimiu. Ceilalţi au fost eliberaţi. Unii care aveau mai puţin, 10 sau 12 ani au fost eliberaţi prin expirarea pedepsei, ceilalţi au fost eliberaţi în 1964, când a fost dată o amnistie generalizată. Caleia a murit… a ieşit în ’64 şi a murit puţin după aia… Cu fratele meu situaţia a fost niţel diversă… […] Aşa s-a încheiat procesul Sumanelor Negre.”