CSAT a stabilit numărul efectivelor militare care vor participa în străinătate şi a analizat strategia energetică a României

CSAT a stabilit numărul militarilor care vor participa la misiuni în afara graniţelor. Iar preşedintele Traian Băsescu a cerut guvernului să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz, iar zăcămintele extrase să asigure în primul rând necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova.

CSAT a aprobat ca armata să disloce anul viitor pentru misiuni în afara teritoriului ţării un număr de 895 de militari, cu 416 mai puţini comparativ cu acest an. De asemenea, vor fi suplimentate cu până la 450 de militari forţele armate care vor participa în 2015 la misiunea NATO din Afganistan. În cadrul şedinţei au mai fost analizate orientările strategice ale României în planul dezvoltării infrastructurii energetice.

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat guvernului să legifereze o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate în Marea Neagră să se facă prin Transgaz şi să asigure în principal necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova. Referitor la evaluarea consecinţelor crizei din Ucraina, membrii Consiliului au concluzionat că aceasta afectează domenii de interes strategic ale României, precum securitatea maritimă şi aeriană, economică, dar şi dimensiunea politică a relaţiilor cu statele din regiune, pe de-o parte şi cu Rusia pe de alta. În concluzie, devind prioritare atât consolidarea mijloacelor proprii de apărare, cât a celor de politică externă.

Totodată, CSAT a hotărât ca instituţiile centrale, deţinătoare de informaţii clasificate să finalizeze inventarierea, reclasificarea sau declasificarea lor şi să soluţioneze în termen scurt incidentele de securitate produse. În ceea ce priveşte propunerile de buget pe anul 2015, ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale s-a decis ca avizarea acestora să se facă după ce executivul va avea o imagine clară a resurselor pe care le are la dispoziţie.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 noiembrie