Martin Schulz, preşedintele PE, a anunţat că a primit de la autorităţile române cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a anunţat în plen că a primit de la autorităţile române cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Nica, eurodeputat social-democrat. Potrivit procedurilor, solicitarea va fi trimisă la Comisia de afaceri juridice a Parlamentului European. Aceasta va numi un raportor, care trebuie să fie din alt grup politic şi să aibă altă naţionalitate decât Dan Nica. Atunci când proiectul de raport va fi gata, se va duce în plen pentru vot. La sfârşitul lui septembrie, DNA ceruse aviz de la Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale a lui Dan Nica. Numele fostului ministru al comunicaţiilor între 2000-2004 apare în dosarul licenţelor Microsoft. El este suspectat că în perioada mandatului a săvârşit acţiuni de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

TVR 1 – 25 noiembrie