Obama îi acordă lui Isabel Allende maxima onoare civilă a SUA

Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a acordat de curând Medalia Libertăţii – maxima onoare civilă a ţării – scriitoarei chiliene Isabel Allende, alături de alte personalităţi din diverse domenii, precum actriţa Meryl Streep sau cântăreţul Stevie Wonder. Obama care a deschis ceremonia, admiţând că este unul dintre evenimentele sale preferate, a subliniat importanţa acestei distincţii care „le sărbătoreşte pe persoanele care au făcut din SUA o ţară mai puternică, mai înţeleaptă, mai umană şi mai frumoasă”. „Când Isabel Allende a aflat că bunicul ei din Chile se afla pe patul de moarte, a început să redacteze o scrisoare. Noapte după noapte, s-a întors la scrisoare, până când şi-a dat seama că în realitate, scria primul său roman”, a povestit Obama înainte de a-i acorda medalia. „Nu s-a oprit niciodată, iar romanele sale şi memoriile sale vorbesc despre familii, magie, romantism, asuprire, violenţă, mântuire. Adică, despre lucrurile mari”, a afirmat preşedintele american. Obama a invocat şi exilul său din timpul dictaturii lui Augusto Pinochet (1974-1990) şi a subliniat munca depusă de Allende prin intermediul fundaţiei pe care a creat-o în onoarea fiicei sale, Paula, „pentru ajutorarea familiilor din lumea întreagă”.

(www.larazon.es – 25 noiembrie)