Cei mai mulţi medici străini din Franţa şi-au luat licenţa în România

40,9% din medicii titulari din Franţa care şi-au obţinut diploma în alte ţări au făcut facultatea în România. Adică 840 de medici generalişti născuţi în România îşi exercită acum profesia în Franţa. Aceasta este constatarea unui studiu prezentat joi de Ordinul medicilor din Franţa. Din cei 276.354 de medici înscrişi în Ordin, 22.568 au diplomă europeană sau extra-europeană, după cum arată studiul. Din acelaşi studiu aflăm că, de la intrarea României în Uniunea Europeană, cifra aceasta a crescut cu 60%. Iar dacă tendinţa se va menţine, ceea ce este foarte probabil, în 2020 se vor afla în Franţa 30.000 de medici titulari cu studiile făcute în alte ţări, iar din aceştia 2.700 vor proveni din România. Pornind de la cifrele studiului, vicepreşedintele Ordinului Medicilor din Franţa consideră că la nivelul UE ar trebui să fie iniţiată o dezbatere despre consecinţele acestor migraţii, pentru că „anumite ţări întâmpină dificultăţi din cauză că medicii lor pleacă în Franţa”, menţionează Le Monde. Iar Le Figaro scrie că pentru România „problema este că duce lipsă de medici şi trebuie să atragă doctori ucraineni sau lituanieni”. Presa franceză menţionează că din 2005 există o directivă europeană care prevede recunoaşterea automată a diplomelor europene.

(RADOR)