A doua etapă a reducerilor Black Friday începe vineri, 28 noiembrie. Mai sunt câteva magazine cu oferte tentante, chiar dacă cei mai mari retaileri cum ar fi eMAG, Domo, Flanco sau Altex şi-au închis campania. Printre cele mai „vânate” în acest week-end vor fi: IKEA, UPC, RCS&RDS, Orange sau Vodafone, dar şi ofertele marilor retaileri internaţionali cu livrare în România, care abia acum dau startul reducerilor.
Vinerea Neagră este ziua care urmează Zilei Recunoştinţei în Statele Unite şi care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun. Deoarece Ziua Recunoştinţei este ultima zi de joi din noiembrie, Vinerea Neagră are loc în fiecare an între 23 şi 29 noiembrie.
Termenul de Black Friday (Vinerea Neagră) a început sa fie utilizat în 1966. O publicaţie din Philadelphia a caracterizat atunci ziua de reduceri ca o zi neagră din cauza aglomeraţiei din trafic şi de pe trotuare, unde oamenii adunaţi la cozi nu mai lăsau nici măcar un centimetru liber. Termenul a fost folosit ulterior pentru a marca busculada care are loc în multe magazine, la începutul sezonului de oferte promoţionale pentru cumpărăturile de Crăciun. O altă explicaţie des invocată este referirea la expresia ”to get in the black” care înseamnă „a face profit”.
România – studii, aşteptări, motivaţii
Black Friday sau Vinerea Neagră a fost asimilată şi de marile lanţuri de magazine din România. Cu fiecare an, tot mai multe magazine se alătură iniţiativei, în 2014 lista depăşind 150 de magazine cu o gama variată de categorii, de la electronice şi îmbrăcăminte, până la jucării sau ceasuri originale, la preţ redus.
Un studiu realizat de Millward Brown artă că în jur de 4,75 milioane de români cu vârsta între 18 şi 65 de ani doresc să cumpere produse de Black Friday în 2014, cu 1,3 milioane mai mulţi decât în 2013. Lista de cumpărături este compusă din electrocasnice mici (36%) cum ar fi aspiratoarele, mixerele, roboţii de bucătărie, urmate de televizoare (30%) şi telefoane mobile (20%).
Au existat numeroase reportaje realizate de diferite posturi de televiziune în care românii recunoşteau că nu au nevoie de anumite obiecte aflate în coşul de cumpărături, dar le-au cumpărat pentru că e Black Friday.
Promoţiile vor dura până la începutul lunii decembrie, iar comercianţii speră ca vânzările să le depăşească pe cele din anii trecuţi.
Magazine din România care au anunţat reduceri pentru a doua etapă Black Friday
IKEA anunţă reduceri de până la 50% la produsele sale din magazinul aflat în Băneasa în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie. Toate produsele aflate în promoţie vor avea o etichetă specială de Black Friday şi oferta este în limita stocului disponibil.
În perioada 21-30 noiembrie 2014, Orange România derulează campania „vânătoarea de Black Friday”, care include noutăţi constând în puncte Thank You suplimentare şi reduceri la abonamente, în plus faţă de miile de produse cu discount – telefoane, tablete şi accesorii. Astfel, în perioada ofertei, vizitatorii site-ului Orange.ro îşi pot cumpăra din magazinul online telefoane, tablete, accesorii şi gadgeturi cu reducere de până la 100% în limita stocului disponibil, indiferent dacă sunt sau nu clienţi Orange.
Un comunicat al celui de-al doilea mare operator de telefonie mobilă, Vodafone România precizează: „În perioada 21-23 noiembrie, Vodafone România organizează “Black Days” şi ofera telefoane la preţuri reduse cu până la 100%, cu abonamentele de servicii Vodafone, în limita stocului disponibil. Reducerile sunt valabile în toată reţeaua Vodafone, inclusiv în magazinul online, pe site-ul www.vodafone.ro. De asemenea, Vodafone Romania va derula şi campania Black Week în perioada 24-30 noiembrie, cu promoţii şi reduceri speciale în fiecare zi”.
RCS & RDS organizează în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, „Black Friday Digi Mobil” şi oferă o reducere de 100% la plata abonamentului Optim Nelimitat pentru 6 luni, persoanelor fizice care îşi portează numărul de telefon în reţeaua Digi Mobil.
Tot în sectorul comunicaţiilor, „UPC România pune la dispoziţia clienţilor săi trei pachete speciale de Black Friday. Astfel, clienţii care achiziţionează unul din pachetele UPC 3Play (internet- televiziune- telefonie) vor primi unul din cele 3 echipamente incluse în oferta specială: tabletă, consolă Play Station sau televizor. Oferta este disponibilă noilor clienţi care semnează un contract pe 2 ani, pentru comenzi trimise în zilele celor două weekend-uri Black Friday: 21-23 noiembrie şi 28-30 noiembrie. Oferta completă va fi disponibilă la adresa: blackfriday.upc.ro”
Librăriile Diverta se alătură, în perioada 21 – 30 noiembrie, campaniei de Black Friday 2014, oferind clienţilor reduceri de minim 30% la peste 10.000 de produse. Retailerul a ales să-şi extindă oferta la nivelul întregii reţele de magazine şi pentru o perioadă mai mare de timp pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la produsele din campanie. Diverta îşi aşteaptă clienţii cu reduceri de minim 30% şi la articolele de papetărie, dar şi la jucării şi jocuri, printre care şi popularele LEGO.
În acest an, site-ul Okazii.ro organizează Black Friday atât în perioada 21-23 noiembrie, cât şi 28 – 30 noiembrie. În campanie sunt incluse peste 200.000 de produse din principalele categorii ale site-ului.
Vivre.ro, retailer online de produse de casă şi grădină, organizează două campanii de Black Friday 2014, care se vor desfăşura în următoarele două week-enduri ale lunii noiembrie: Early Black Friday 2014 va avea loc între 21 – 24 noiembrie şi Black Friday 2014, între 28 noiembrie şi 1 decembrie. Ambele campanii de reduceri vor începe vinerea la ora 10:00 AM şi se vor încheia lunea la ora 10:00 AM. În cele două campanii de Black Friday 2014, reducerile oferite de Vivre.ro vor ajunge până la 80% şi se vor aplică la toate obiectele de mobilier, decoraţiuni, textile, accesorii şi produse de bucătărie.
Flash Office Solutions derulează o campanie de Black Friday pentru clienţii care semnează contracte de închiriere de birouri instant în perioada 21-28 noiembrie: pentru şase luni de contract în noul centru din Regina Maria Tower, aceştia vor primi o lună în plus, gratuit.
Black Friday pe site-uri internaţionale cu livrare în România
Giganţii vânzărilor online cum ar fi Amazon sau eBay tentează din ce în ce mai mulţi români în această perioadă de mari reduceri.
Amazon îşi reînnoieşte oferta de reduceri din 10 în 10 minute în această săptămână. Retailerul online a dat startul reducerilor încă de vineri 21 noiembrie şi le prelungeşte pe tot parcursul săptămânii 21-28 noiembrie. Oferta Amazon de Black Friday poate fi consultată aici.
Daca doriţi să nu aveţi probleme cu livrarea, comandaţi pe Amazon.co.uk, Amazon.de (au anunţat şi Cyber Monday pentru 1 decembrie) sau Amazon.at, variantele pentru Germania şi Austria ale celebrului site, livrările către România sunt şi mai bune.
De asemenea, există şi ebay.de si ebay.at. Iar idealo.at vă oferă un comparator foarte bun de preţuri pentru Austria.
Site-ul www.aliexpress.com al celebrului Ali Baba Group pregăteşte o sesiune de reduceri semnificative începând cu 28 noiembrie, timp de patru zile, numită Black Friday şi Cyber Monday.
Câteva trucuri pentru plasarea rapidă a comenzilor online
Experienţa anilor trecuţi ne arată că pentru cumpărături reuşite de Black Friday trebuie avem temele bine făcute, studiind din timp produsele care ne interesează.
O bună idee ar putea fi să păstrăm bookmark-uri ce ne aduc direct în pagina produselor dorite, fără să pierdem timp preţios parcurgând listele de meniuri.
Contul de utilizator trebuie să fie deja autentificat cu numele şi parola, iar în secţiunea date de contact să avem salvată adresa de domiciliu, la care dorim să fie făcută livrarea.
Un alt truc ce ne poate ajuta să parcurgem mai uşor paşii necesari pentru validarea unei comenzi în ziua de Black Friday este configurarea browser-ului pentru a nu aştepta încărcarea imaginilor din pagină. Spre exemplu, utilizatorii Google Chrome pot face asta din meniul Settings, alegând opţiunea Do not show any images listată în secţiunea Content settings.
Recomandări VISA privind plăţile online cu cardul:
*Informează-te şi achiziţionează de la furnizorii cunoscuţi de tine şi/sau cu o anumită reputaţie;
*Nu oferi niciodată informaţii personale sau legate de card şi PIN prin telefon sau email;
*Păstrează dovada cu datele privind tranzacţiile efectuate pe internet;
*Caută pe site-ul magazinului un număr de contact sau adresa de e-mail şi notează-le în cazul în care ai nelămuriri;
*Citeşte cu atenţie procedurile şi costurile de achiziţionare şi livrare, precum şi condiţiile de returnare puse la dispoziţie de magazinul online.
Sfaturi oferite de Protecţia Consumatorului
Examinează cu atenţie ofertele comercianţilor, analizează „chilipirurile” oferite pe site-uri în această perioadă. Uneori, site-urile sunt deblocate abia când începe perioada cumpărăturilor de Black Friday, însă produsele sunt disponibile abia în ziua de luni sau uneori chiar în luna decembrie.
Ai dreptul să te răzgândeşti în termen de 10 zile lucrătoare din momentul livrării şi să îţi primesti banii inapoi, fară explicaţii şi fără penalităţi.
Aceste drepturi nu se aplică atunci când cumperi: ziare, înregistrări audio, video sau programe informatice, dacă acestea au fost desigilate; produsele care se pot degrada rapid, produsele personalizate, pachetele turistice, cumparaturi facute pe o platformă de licitaţii online, servicii financiare pentru care se aplică reguli specifice, pariuri şi participarea la loterie.
Comerciantul este obligat să dea informaţii complete despre: compania sa şi datele de contact, caracteristicile produsului, preţ, inclusiv toate taxele şi comisioanele, metode de plată, precum şi costurile livrării, dreptul de a denunta unilateral contractul, data aproximativă a livrării.
ATENŢIE la riscurile cumpărăturilor online! Site-uri false – un website bine realizat nu reprezintă automat un indiciu că respectiva companie respectă legea. Nu cumpăra de pe un site care nu îţi oferă în mod clar datele de contact, precum şi informaţii despre identitatea companiei.
Asigură-te că magazinul online are o secţiune de politică de confidenţialitate.
Atunci când cumperi prin internet, ai aceleaşi drepturi privind garanţia, ca şi atunci cand cumperi dintr-un magazin obişnuit. Toate costurile legate de reparaţie sau înlocuire sunt suportate de către vânzător.
Asigură-te mereu că etichetele şi sigiliile aplicate de fabricant rămân intacte. Vânzătorul poate refuza să ia măsurile reparatorii pentru produsele desigilate.
Atunci când cumperi online, perioada de livrare nu poate depăşi 30 de zile.
Păstrează întotdeauna bonul fiscal sau factura.
Păstrează şi copii ale tuturor documentelor primite de la comerciant, originalele se pot pierde;
Verifică dacă durata reparaţiei este trecută în garanţie.
Bianca Ioniţă