România are ca obiectiv prioritar aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană

România are ca obiectiv prioritar aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană – după cum afirmă preşedintele ales, Klaus Johannis. Aflat, ieri, la Chişinău, în prima sa vizită oficială după victoria în alegeri, el s-a întâlnit cu omologul său, Nicolae Timofti, căruia i-a transmis un mesaj de susţinere pentru eforturile depuse în realizarea proiectului european al Republicii Moldova.
Klaus Johannis: Am certitudinea, că România şi Republica Moldova vor împărtăşi acelaşi spaţiu comun, de prosperitate şi democraţie în interiorul Uniunii Europene. În calitate de preşedinte ales al României, vă promit că România va proteja fără doar şi poate integritatea teritorială şi interesele economice ale Republicii Moldova.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 noiembrie)