Târgul oficial de Crăciun al Bucureştilor s-a deschis în Piaţa Universităţii şi în Parcul Cişmigiu

Târgul oficial de Crăciun al Bucureştilor, organizat de Primăria Capitalei în Piaţa Universităţii şi în Parcul Cişmigiu, s-a deschis în această dimineaţă. Timp de o lună, cei interesaţi se vor putea bucura de spectacole de muzică populară şi colinde şi vor putea gusta produse tradiţionale româneşti. În plus, pot cumpăra obiecte expuse la târg de meşterii populari.

Vizitatorii au fost întâmpinaţi cu vin fiert, decoraţiuni şi ornamente de iarnă, expoziţii de obiecte tradiţionale şi produse de manufactură, icoane pe sticlă şi lemn, ţesături, decoraţiuni din lemn şi ceramică, precum şi produse specifice bucătăriei tradiţionale româneşti.

Organizatorii au amenajat 100 de căsuţe şi pe esplanada cu statui de la Piaţa Universităţii şi au decorat totul cu peste 14 tone de cetină.

În această seară, în ajun de Sfântul Andrei, se va da startul iluminatului de Sărbatori, iar bulevardele Capitalei vor fi împodobite cu aproape trei milioane de beculeţe, pe un traseu de 24 de kilometri. Peisajul de sărbătoare va fi completat de zăpadă. Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, din această seară, în Capitală şi în mai multe regiuni din ţară, va ninge, iar cantităţile de zăpadă pot fi însemnate.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie