Primarul general al oraşului Priştina merge la birou cu autobuzul

Primarul general al oraşului Priştina din Kosovo, Shpend Ahmeti, se află în atenţia presei în ultimul timp, datorită comportamentului său ieşit din comun. Ahmeti merge la servici nu cu un automobil de lux, ci cu transportul în comun. El trăieşte undeva în afara oraşului, într-o casă cu două etaje, iar de când a fost învestit în funcţie iese din casă la ora 8 dimineaţa şi merge până în staţia de autobuz pe jos, fără vreo gardă de corp. Înainte de a deveni primar, el folosea o maşină de lux în valoare de 80.000 euro, însă acum, Ahmeti este de părere că „ţara trece printr-o perioadă economică grea, aşa că utilizarea unei maşini de lux este o risipă”. Unii dintre cetăţenii care îl întâlnesc în autobuz îl felicită pentru comportamentul adoptat, iar alţii îi explică problemele pe care le au. Primarul este mulţumit că autobuzul ajunge întotdeauna la timp şi nu are întârzieri. Absolvent al Universităţii Harvard, Shpend realizează proiecte pentru construirea de drumuri speciale pentru biciclişti, în vederea scăderii numărului de autoturisme din oraş şi a parcării lor pe marginea drumului. „Suntem un popor care iubeşte maşinile, dar ne luptăm pentru protejarea mediului înconjurător”, a declarat Ahmeti.

www.zaman.com.tr – 1 decembrie