Reformele vor putea fi aplicate numai dacă sunt susţinute de oameni
România şi lumea întreagă au fost uimite de victoria lui Klaus Iohannis din 16 noiembrie, cu ocazia celei de-a şasea ediţii a alegerilor prezidenţiale. Domnul Iohannis, primar al Sibiului, un oraş din Transilvania, conduce coaliţia de centru-dreapta a ţării. Cei mai mulţi observatori se aşteptau ca Victor Ponta, liderul unui partid de centru-stânga, să câştige alegerile cu uşurinţă. Alegerea reprezintă o schimbare fundamentală de direcţie în politica românească şi este de sperat că ea va însemna o orientare clară spre Occident, democraţie, stat de drept şi transparenţă.
De la revoluţia din 1989, în România s-a desfăşurat o luptă titanică. Pe de o parte sunt forţele schimbării şi reformelor, încurajate de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi diplomaţii occidentali. De cealaltă parte se află oligarhii şi baronii politici, bine înfipţi în actuala stare de lucruri doar parţial reformată. Este adevărat că România a aderat la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic în 2004 şi la UE în 2007, dar reformele adoptate în vederea aderării nu au părut niciodată cu adevărat aplicate.
Un exemplu al acestei lupte a apărut în 2012, când lupta împotriva corupţiei a provocat o criză constituţională pe tema controlului asupra instanţelor. Recent, procurorii anticorupţie l-au condamnat pe fostul premier Adrian Năstase. Atunci când partidul său a preluat puterea pe baza unui program care promitea renunţarea la măsurile de austeritate, formaţiunea a încercat să îl demită pe preşedinte şi să instaleze unul nou, desemnat de parlament, care să îi demită pe procurori şi să parafeze graţieri pentru politicienii recent condamnaţi, poate inclusiv pentru domnul Năstase.
Statele Unite, Uniunea Europeană şi cancelarul Angela Merkel şi-au exprimat sprijinul total pentru statul de drept şi pentru regimul anticorupţie – poziţie care a culminat cu o listă de măsuri pe care UE le-a ordonat României, printre acestea numărându-se interzicerea amestecului în anchetele procurorilor anticorupţie, interzicerea graţierii celor condamnaţi pentru corupţie şi interzicerea amestecului în şedinţele Curţii Constituţionale care ar fi urmat să aprobe un referendum vizând demiterea preşedintelui.
Recent desemnat la acea vreme, domnul Ponta s-a supus acelor ordine şi a readus ţara pe linia de plutire. Dar era îngrijorător faptul că reformele din România depindeau atât de mult de presiunile din afară. Reformele, o democraţie funcţională şi o piaţă liberă nu pot exista decât dacă ele sunt susţinute de români.
Alegerile din această lună sugerează că s-ar putea ca momentul să fi venit. Domnul Iohannis a candidat pe baza unei platforme care susţinea statul de drept şi lupta împotriva corupţiei. El a împărtăşit în totalitate programul Monicăi Macovei, membră a Parlamentului European şi susţinătoare ferventă a luptei împotriva corupţiei, care a candidat în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Printre condiţii s-au numărat angajamentul de a nu se amesteca în activitatea DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie), transparenţa în desemnarea procurorilor anticorupţie, angajamentul de a nu aduce modificări Codului Penal şi de a nu invoca imunitatea în cazul oficialilor puşi sub acuzare.
Doamna Macovei a criticat mai ales legea amnistiei, propusă în parlament în toamna anului 2013. Legea ar fi făcut ca acuzaţiile, împotriva domnului Năstase şi împotriva altor politicieni eventual implicaţi în acte de corupţie, să fie greu, dacă nu chiar imposibil de formulat. Domnul Iohannis i s-a alăturat, opunându-se şi el amnistierii.
Mesajul domnului Iohannis şi aparentul efort al Ministerului de Externe de a împiedica să voteze diaspora prooccidentală au îndârjit electoratul nemulţumit de o situaţie ce părea de neschimbat. În consecinţă, la aceste alegeri prezenţa la urne a sărit la 64% după ce, la ultimul scrutin prezidenţial din 2009, ea fusese de 54%. Tinerii români, dintre care mulţi votau pentru prima oară, şi românii din străinătate care le-au cerut rudelor de acasă să voteze pentru domnul Iohannis, au avut un rol important. Se pare că din cauza scandalului provocat de votul diasporei, din cauza legii „amnistiei” de toamna trecută şi din cauza altor probleme ridicate de doamna Macovei şi de domnul Iohannis, susţinătorii lui Iohannis nu credeau că domnul Ponta va putea rezista în faţa elementelor antireformiste din partidul său.
Ceilalţi politicieni au înţeles mesajul. La două zile după alegeri, parlamentul, controlat încă de majoritatea formată de partidul domnului Ponta, a votat pentru retragerea acestei controversate legi a aministiei pentru cei condamnaţi pentru corupţie.
Nu Occidentul, ci românii au fost cei care au făcut posibilă această schimbare. După cum mi-au mărturisit mulţi în decursul săptămânii premergătoare alegerilor, ei erau, în sfârşit, mândri că sunt români.
Evenimentul are conseciţe semnificative pe fondul demersurilor Rusiei din regiune şi pe fondul temerilor potrivit cărora ţări precum Ungaria par gata să încheie acorduri cu Kremlinul pe tema influenţei ruseşti.
Una dintre pavezele cele mai eficiente împotriva agresiunii ruse ar fi ca guvernele din Bucureşti, Kiev, Tbilisi şi din alte părţi să îi asculte pe cetăţenii care vor să se alinieze Occidentului, să lupte împotriva corupţiei şi să creeze nişte instituţii puternice şi transparente.
În România, democraţia liberală trăieşte şi e bine încetăţenită. Dar este esenţial ca milioanele de noi alegători români tineri să-şi păstreze forţa, iar domnii Iohannis şi Ponta să colaboreze pentru a continua să întărească statul de drept. România încă mai poate fi un model pentru regiune.
Traducerea: Alexandru Danga
THE WALL STREET JOURNAL (SUA) – 27 noiembrie 2014
