România are unul dintre cele mai mici preţuri la energie electrică din UE

Preţul la energie electrică în România este printre cele mai mici din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Biroul de Statistică al Uniunii mai precizează că majoritatea ţărilor din regiune – Bulgaria, Ungaria, Polonia, Croaţia, Slovacia – au scăzut preţul energiei pentru populaţie.
Cele mai mari preţuri pentru un kwh sunt plătite de consumatorii casnici din Danemarca şi Germania, aproximativ 0,3 euro, şi din Italia, 0,25 euro. Conform datelor Eurostat, chiar dacă în România preţul curentului de 0,129 euro pe kwh este printre cele mai mici, aproape o treime din sumă este de fapt TVA şi acciză. În Marea Britanie sau Malta, TVA-ul şi alte taxe la curentul electric reprezintă sub 5% din preţul plătit de consumator. În cazul României, costurile cu transportul energiei electrice reprezinta 60% din preţul plătit de consumatorii casnici, producţia reprezentând doar 40% din preţul unui kwh. Eurostat a realizat şi clasamentul preţului curentului electric în funcţie de puterea de cumpărare din fiecare ţară. Raportat la venituri şi la preţurile altor bunuri şi servicii, adică în funcţie de puterea de cumpărare, energia electrică este cea mai scumpă în Germania, Portugalia, Cipru şi România, iar cea mai ieftină energie este în Finlanda, Franţa şi Luxemburg.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat că în primele nouă luni ale acestui an consumul de electricitate a scăzut cu aproape un procent, iar anul trecut consumul final s-a diminuat cu 6% comparativ cu 2012.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 decembrie)