Franţa şi SUA au stabilit, la Washington, un pachet de compensaţii pentru victimele Holocaustului. Astfel, în urma negocierilor, guvernul francez a fost de acord să plătească compensaţii în valoare de 60 milioane de dolari victimelor transportate în lagărele de concentrare în timpul celui de-al doilea război mondial în trenuri operate de compania feroviară de stat franceză. Franţa a plătit deja compensaţii în valoare de peste 6 miliarde de dolari sub formă de plăţi reparatorii, dar numai cetăţenilor francezi şi către anumiţi deportaţi. Noua înţelegere dintre Ministerul de Externe francez şi Departamentul de Stat american prevede plăţi reparatorii pentru sute de americani, israelieni şi mulţi alţii.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 decembrie