AL JAZEERA.com: O schimbare în care România poate crede

Alegerea lui Klaus Iohannis trezeşte speranţe pentru o mai profundă integrare europeană

 

Calea României spre democraţie a fost foarte problematică de la spectaculoasa Revoluţie de Crăciun, din 1989, care a răsturnat dictatura lui Nicolae Ceauşescu. Revenirea ţării după trauma comunismului s-a poticnit, a fost blocată de corupţie şi de elite dominate de propriul interes. Acesta este motivul pentru care alegerea, luna trecută, a preşedintelui Klaus Iohannis, care a devenit cunoscut luptând împotriva corupţiei ca primar, la nivel local, este un dar magnific pentru această ţară, la aniversarea a 25 de la Revoluţie. Dacă Iohannis se ridică la potenţialul său, România ar putea fi următoarea poveste de succes din Europa Centrală. Asta ar fi fost imposibil de imaginat dacă România nu ar fi fost ferm ancorată în structurile Europei Vestice. Într-adevăr, românii nu au de ce să se uite spre est şi să vadă soarta Ucrainei, Georgiei şi Moldovei – toate într-un purgatoriu între Est şi Vest, instabile, lovite de sărăcie şi o pradă uşoară pentru preşedintele rus Vladimir Putin. Asta ar fi putut fi şi povestea României, dacă nu ar fi intrat în UE în 2007. (Atunci, mulţi observatori au criticat UE pentru primirea României, date fiind deficienţele înrădăcinate privind statul de drept.)

Iohannis, 55 de ani, este un lider atipic pentru România, din mai multe motive. În primul rând, e un etnic german protestant din Transilvania, o zonă istorică ce se întinde din centrul României, până la graniţa cu Ungaria, unde strămoşii Iohannis s-au stabilit în urmă cu 850 de ani. (Limba română este prima limbă vorbită, deşi germana sa învechită este utilizabilă.) După revoluţia din 1989, aproape toţi cei 800.000 de etnici germani din România au găsit perspective mai bune în Germania, lăsând în urmă doar aproximativ 36.000 de germani în România, între care şi Iohannis. Părinţii şi cele două surori ale lui s-au mutat în Germania, dar Iohannis a rămas pentru a juta la schimbarea ţării sale tulburate. În al doilea rând, românii nu au mai votat o persoană care nu este etnic român pentru cea mai înaltă funcţie în stat. În timpul campaniei, rivalul lui Iohannis, actualul prim-ministru Victor Ponta, a încercat să folosească filonul etnic, referindu-se mereu la „adevăraţii români” şi etalându-şi sprijinul Biserica Ortodoxe Române, un bastion de conservatorism şi un jucator puternic în politica românească. Era de neconceput în România alegerea unui preşedinte care să nu fie etnic român, aşa cum era de neconceput ca un preşedinte afro-american să conducă Statele Unite, în urmă cu şapte ani. În sfârşit, ca şi cu alţi lideri autoritari din zonă (de exemplu, Victor Orban în Ungaria), Ponta a construit o reţea vastă de clienţi fideli partidului său, social-democraţii, care au fost de la putere în cea mai mare din perioada post-comunistă a României. Politologul german Florian Bieber numeşte acest fenomen „tentaţia autoritaristă. „În ţările din Europa de Sud-Est”, susţine Bieber, „vestigiile democraţiei, cum ar fi alegerile periodice şi sistemele pluripartinice, există, dar sunt guverne corupte, populiste şi partidele lor controlează statul şi mass-media prin patronaj. În alte cuvinte, Ponta avea toate şansele. Dar românii de rând au votat pentru a nu se mai perpetua acceaşi situaţie. Românii erau atât de sătui de acest status quo şi de sloganurile naţionaliste, încât au ieşit la vot într-un număr de două ori mai mare decât la alegerile din 2009 (62 la sută prezenţă la vot, cea mai mare din 1996 încoace) pentru a-l alege pe Iohannis. UE şi Germania ar face bine să îl ajute pe Iohannis să aplice reformele pentru care au votat românii. Alegerea lui Iohannis e de bun augur pentru România. O dată, acesta este un semn de declin al naţionalismului fervent, care a colorat politica românească din 1989 şi a condus la relaţii tensionate cu romii, homosexualii şi lesbienele, şi cu alte minorităţi, dar şi, sporadic, cu vecinii României, Ungaria şi Republica Moldova. Acest şovinism care pune pe prim plan românismul datează din perioada interbelică, atunci când un stat român tânăr, de două ori mai mare decât înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, luptat cu noile sale teritorii şi cu populaţii etnice diverse. În mod similar, în era Ceauşescu, România comunistă s-a bazat puternic pe naţionalism, pentru a-şi întări legitimitatea. Comunismul naţional al lui Ceauşescu era bombastic, depăşindu-l pe cel al tuturor celorlalte ţări comuniste (cu excepţia, probabil, a Albaniei). A stârnit etnicii români împotriva minorităţilor, inclusiv a celor 1,6 milioane de etnici maghiari şi aproximativ două milioane de romi, dar şi germani şi alte grupuri etnice. Acest autoritarism şovin a fost amplificat în anii 1990 şi 2000, atingând uneori tensiuni maxime cu poluliştii extremişti.

Într-o naţiune asaltată de un clientelism persistente, atuul lui Iohannis a fost discursul anticorupţie. Corupţia în România a fost atât de mare, încât în 2007 UE a trebuit să se relaxeze criteriile de aderare pentru a primi Bucureştiul în Uniune. Ideea a fost de a avea România (şi Bulgaria) în UE – şi apoi să adopte reforme economice şi politice, în cadrul structurilor UE. Dar UE avea puţine pârghii pentru a face Bucureştiul să se conformeze normelor. Experţi în România, cum ar fi Tom Gallagher, au susţinut că Uniunea a fost păcălită de moştenitorii lui Ceauşescu şi că în acest proces şi-a compromis grav principiile. Între timp, în calitate de primar al Sibiului, oraş în centrul României, în ultimii 14 ani Iohannis a taxat corupţia, transformând oraşul istoric într-un magnet pentru turism şi afaceri şi într-un exemplu înfloritor de ce poate face o bună guvernare pentru România. Sibiul a atras investiţii private, precum şi fonduri UE pentru repararea infrastructurii. În timpul campaniei, Iohannis l-a provocat pe Ponta să respingă un proiect de lege privind amnistia şi graţierea, despre care mulţi observatori au spus că ar ciunti activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România. Agenţia în ultimii ani a acuzat mai mulţi foşti politicienii români, inclusiv un fost prim-ministru, de corupţie. Iohannis a mai atacat şi imunitatea parlamentarilor români, vizând cercetarea şi urmărirea lor penală în timpul funcţiei. Poziţia sa clară anticorupţie a avut ecou pentru alegători.

Viitorul României

Iohannis vrea să aducă democraţia României la nivelul altora din Europa Centrală. El promite descentralizarea, una dintre numeroasele probleme rămase din trecutul comunist, prin acordarea unei mai mari autonomii unor regiuni ca Transilvania. El cere şi reformarea pe deplin a justiţiei, educaţiei şi sănătăţii. Iohannis nu este parlamentar şi va trebui să lucreze cu guvernul lui Ponta, cel puţin până la următoarele alegeri din 2016. El are multe de recuperat. Trebuiesc create locuri de muncă, astfel încât românii să nu mai fie nevoiţi să meargă la muncă în străinătate, cum au făcut milioane de oameni după anii 1990. Drepturile şi bunăstarea romilor sunt una dintre cele mai dificile probleme de rezolvat. Dar românii trebuie de asemenea să se lupte şi cu elementele mai puţin plăcute ale trecutului lor, inclusiv persecuţia evreilor şi a altor minorităţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, şi să termine cu naţionalismul istoric, cu Ion Antonescu, liderul României din timpul războiului, un antisemit înverşunat.

România şi vecinii săi europeni din estul UE sunt acum în prima linie în noul conflict Est-Vest, învecinându-se cu ţari împovărate cu conflicte îngheţate şi război civil. Este semnificativ faptul că România şi celelalte proiectează o imagine demnă de UE în ţări precum Republica Moldova, care ar putea gravita spre UE sau ar putea intra cu uşurinţă în orbita lui Putin. Este chiar mai important ca aceste naţiuni să nu cedeze tentaţiei autoritare, aşa cum a făcut Ungaria, complicând mai mult criza din Europa de Est. Nici nu ar trebui să exagereze ameninţarea Rusiei lui Putin, cum fac alţii. Un lucru este sigur: la 25 de ani de la Revoluia de Crăciun, România a făcut un pas promiţător în direcţia corectă. UE şi Germania ar face bine să îl ajute pe Iohannis să adopte reformele pentru care au votat românii. Iohannis nu poate face minuni, dar el este bine poziţionat pentru a duce România în inima Europei mai mult decât cu numele.

AL JAZEERA.com, 8 decembrie 2014 – Autor: Paul Hockenos