Ca elev la Liceul Radu Negru din Făgăraṣ, apoi student la facultatea de Agronomie din Cluj, Ion Gavrilă era cunoscut pentru vederile sale naṭionaliste ṣi anticomuniste. În 1948, pentru a scăpa de valul arestării foṣtilor legionari, s-a refugiat în munṭii Făgăraṣului unde a constituit un grup înarmat care timp de aproape ṣapte ani avea să fie de temut pentru autorităṭi. Longevitatea grupului s-a datorat unei foarte bune organizări: era foarte mobil, având zone de acṭiune foarte întinse; folosea tactici de gherilă; nu avea cartier general care să-l facă detectabil; avea 25-30 de membri care se adunau ori se risipeau în funcṭie de împrejurări. Printre cei mai activi co-organizatori au fost Ion Mogoṣ ṣi Nicolae Mazilu care activau satele de la poalele munṭilor. În Viṣtea de Jos, judeṭul Braṣov, Grupul Carpatin a avut un inimos ṣi onest adept, învăṭătorul Olimpiu Borzea care a organizat o ramificată reṭea de ajutorare în sate. Totuṣi, în 1955 unii dintre oamenii lui Gavrilă au fost prinṣi, uciṣi sau arestaṭi, în ciocniri directe sau prin trădare. În 1957 a avut loc procesul în care au fost condamnaṭi la moarte prin împuṣcare Ion Chiujdea („Profesorul”), Laurian Haṣu („Leu”), Gheorghe Haṣu („Ghiṭă”), Victor Metea („Victor), Nelu Novac („Nelu”), Ion Pop („Fileru”), Olimpiu Borzea (sprijinitor), Nicolae Burlacu (sprijinitor). Ultimilor doi li s-a comutat pedeapsa la muncă silnică pe viaṭă. Ion Gavrilă a scăpat mereu; abia în 1976 a ajuns în mâinile Securităṭii ṣi a fost închis ṣi anchetat câteva luni; apoi eliberat, deoarece condamnarea sa se prescrisese. S-a stins din viaṭă în 2006.
Ion Ilioiu din Sâmbăta de Sus, Braṣov
„În ’50, toamna, a luat fiinţă grupul de rezistenţă în Munţii Făgăraşului; atuncea era Gavrilă, mai era Chiujdea, era Haşu Laurian, Novac Ion,
Novac Gelu, ăştia prima dată…
Asta nu era în ’49?
În ‘49 eram numai aşa, luam legătura unul cu altul, dar nu eram organizaţi în grup. Ştiam că este cutare cetăţean, cutare elev fugit acasă, am luat legătura cu părinţii şi ne-am mai întâlnit aşa, unii cu alţii. Mai discutam situaţia noastră…
Pe Ion Gavrilă îl cunoşteaţi de când eraţi elev în Făgăraṣ?
Nu l-am cunoscut, numai din auzite. Nu l-am văzut, el era student la Cluj, la Agronomie şi la Academia Comercială, era cu două facultăţi, dar nu le-a terminat.
Dar pe Ion Mogoş îl ştiaţi din liceu…
Da… Cu Ion Mogoş m-am întâlnit în ’50, atunci, în toamna lui ’50, când ei au început să se organizeze în grup, erau două grupuri: un grup care era la pădure, care era sus pe munte şi un grup care luase naştere aici, prin satele astea din regiunea Făgăraşului. Aicea, ăştia au fost organizaţi de Mogoş ṣi Mazilu. Şi în ’50… pe urmă am luat legătura şi cu ei şi-apăi am mai stat şi cu ei împreună, cu Mogoş şi Mazilu.
Şi în grupul de la pădure cine era?
Acolo era Gavrilă, era Novac Ion, Sofonea Remus, Chiujdea Ion, Haşu Laurian, mai erau doi cetăţeni, Haşu Andrei şi Haşu Gheorghe. Aceştia erau ţărani. Haşu Andrei mi se pare că era maistru, nu ştiu pe unde, pe la Arad sau nu ştiu pe unde era, într-o fabrică, maistru, dar acuma era fugit şi el, că era urmărit şi stătea pe-aicea, prin regiunea noastră, prin Pojorta, Breaza, prin satele acestea.
Dumneavoastră pe unde stăteaţi atunci?
Eu în Sâmbăta stăteam, dar eram ascuns, nu ştia nimeni de mine.
Şi cum aţi luat legătura cu Ion Mogoş?
Am luat prin colegul nostru, Novac Ion, care era din Berevoi, Berevoi era aproape de Ileni, de regiunea unde erau Mogoş cu Mazilu şi cu alţii. […] În Sâmbăta mai era şi Sofonea Remus din satul Drăguş ṣi era aproape de satul nostru şi noi ne mai întâlnisem împreună şi mai discutam despre situaţia de atunci.[…]
Am hotărât să luptăm împotriva comunismului, să formăm un grup de rezistenţă, să luptăm împotriva comuniştilor şi atât… Lumea aşa vorbea, că vin americanii şi comuniştii vor fi învinşi… […]
În toamna lui ’50, atuncea am plecat [din Sâmbăta]. Nu mai puteam sta, că erau presiuni tot mai mari, veneau… cu mulţi miliţieni şi securişti şi căutau şi oamenii erau speriaţi şi n-am mai putut sta. Atuncea am venit la Râuşor… şi pe urmă a venit Gavrilă şi ne-am dus cu el. […] Am plecat dincolo de Olt şi ne-am dus până într-un sat unde aveau o gazdă, în Dăişoara, la Mureşan Vasile. Gavrilă găsise gazdă acolo şi acolo am stat toată iarna. Au mai venit trei încă, în afară de noi trei – eu, Gavrilă şi Remus Sofonea – au mai venit Chiujdea, Novac Ion, Metea Victor şi Şovăială Gheorghe, patru inşi. Şi-am stat acolo în iarna lui ‘50-’51.
Acuma aveaţi arme?
Aveam… De la oamenii care au fost pe front şi care au venit cu arme acasă şi aveau arme. […] În primăvară am venit şi tot prin oameni am luat legătura cu unii dintr-ai noştri care au făcut iarna lui ‘50-’51 sus, pe munte.
Cine erau aceştia trei?
Au fost Haşu Andrei, Haşu Gheorghe şi Haşu Laurian. Şi ne-am întâlnit cu ei… dar nu mai ştiu unde ne-am întâlnit, undeva pe sub pădure ne-am întâlnit cu ei şi ne-am dus la bordeiul lor, acolo sus, pe munte. Şi am stat acolo cam din martie până aproape de 1 iunie.
Şi cum arăta bordeiul?
Era construit din lemne încheiate, păi erau cei doi care se pricepeau la construit bordeie, Haşu Andrei cu Haşu Gheorghe. […] Aveau provizii şi mai era un om care ulterior a fost aflat şi el de Poliţie şi a fugit, Pop Jean, ăsta era omul de încredere al lui Haşu Andrei şi al lui Haşu Gheorghe şi Haşu Laurian. Şi ne mai dădeau alimente şi oamenii care puteau şi cât am stat la pădure, acolo era mai uşor, acolo ne duceam şi dădeam bon şi luam brânză, am mai luat şi nişte oi, le-am tăiat, le-am făcut pastramă şi…
Ce fel de bonuri dădeaţi?
Bonuri de mână…
Şi ce scriaţi pe bonuri?
Cantitatea… ca să nu se întâmple, că erau şi oameni şmecheri care spuneau c-au fost partizanii şi-au luat brânză exagerat de multă şi pe noi ne interesa asta [să nu fim acuzaṭi pe nedrept], pentru că luam numai strictul necesar, ca să nu facem pagubă la oameni, să nu le tragă din raţia de brânză care trebuia s-o dea [la stat] pentru fiecare oaie. Şi… eram…
Dar le plăteaţi?
Nu, păi n-aveam bani de unde să… n-aveam de unde!
Şi pe bonuri cum semnaţi?
„Rezistenţa Naţională„ sau… „Vulturii Carpaţilor„.
Şi cât aţi stat acolo în munte, cam pe unde era bordeiul?
A! Era sus pe munte, că pe jos pe aicea controlau ei, controla armata, veneau cu zeci de camioane şi cu Armată şi cu Securitate şi controlau… Ei mergeau tot în grupuri sub comanda unui locotenent sau căpitan, cu 30-40 de oameni un grup, dar erau grupuri multe. Şi luau locul, aşa, îl băteau, erau aproape la 20 m un om de celălalt. Şi luau aşa, o coastă, o luau şi-o controlau peste tot. Noi, când îi vedeam, ne retrăgeam din faţa lor. Chiar numai când trebuia să răspundem cu foc, atunci răspundeam cu foc şi noi, ca să nu cădem în mâinile lor.
Deci v-aţi întâlnit faţă-n faţă?
Ne-am întâlnit şi faţă-n faţă cu ei, ne-am întâlnit de mai multe ori. După ce au început să controleze, aşa, cu amănuntul, fiecare munte, ne-am împărţit în grupuri mai mici. Aveam grupuri de câte patru-cinci, numai atâta, ca să ne putem aproviziona. […]
Eu am fost rănit. Eu… când m-au împuşcat am fost fulgerat, aşa, şi-am căzut dintr-o dată, am căzut în cap şi mi-a căzut arma din mână şi m-am dus pe coastă, m-am dus la vale vreo 5 m. Şi cel care m-a împuşcat a văzut ṣi-a venit şi m-au înconjurat, ăilalṭi erau plecaţi… nu mai ştiu cum s-au descurcat ei, pentru că eu când am căzut, n-am mai ştiut de mine…
Asta când se întâmpla?
Asta, în ’54, în 20 august ’54, atunci am fost împuşcat. […] O fost, în întâlnirile din pădure, o mai fost rănit Chiujdea prin picior şi Gavrilă, dar răni mai uşoare, mai… N-au fost aşa grele.
Aţi avut şi întâniri, să zicem aşa, cu turişti?
Da, am avut întâlniri, am avut la Bâlea, a fost o dată la Negoiu, la Bâlea Cascadă. În ’52, mi se pare, sau în ’53… Nu mai aveam alimente, nu mai aveam bani, nu mai aveam haine, hainele se uzase, se rupsese şi ne-am gândit să ne ducem să luăm de la turişti. Şi ne-am dus şi am făcut pază, un post de pază la Bâlea Cabană şi am oprit toţi turiştii – într-o sărbătoare a fost asta – am oprit toţi turiştii care urcau sus şi care coborau în jos….”
Mâine puteṭi citi: Grupul Carpatin din Făgăraṣ versantul nordic
„Am scos pistolul să mă împuşc, ca să nu cad viu în mâinile lor…”
