Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că, în urma atacului asupra şcolii din Peshawar, Pakistan, şi-au pierdut viaţa 132 de copii, nouă angajaţi ai instituţiei şi şapte atacatori. Şcoala se află sub patronajul armatei, iar mulţi elevi provin din familii ale militarilor. Înaltul comisar pakistanez din Marea Britanie, Syed Ibne Abbas, a declarat pentru BBC că guvernul este hotărât să pedepsească autorii atacului.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 decembrie)