Cercetatori romani printre cei selectionati pentru granturi ale Consiliului European pentru Cercetare

Ionuț Epurescu-Pascovici, Mihaela Mihai și Mihaela Delcea fac parte dintre cei 328 de oameni de știință selectați de Consiliul European pentru Cercetare (CEC) pentru a beneficia de prestigioasele sale granturi dedicate cercetătorilor aflați la început de carieră.

Fiecare dintre aceste granturi are o valoare ce poate ajunge până la 2 milioane de euro. Suma totală alocată (485 mil.) contribuie la sprijinirea, în Europa, a unei noi generații de oameni de știință de elită, pentru a dezvolta așa-numita „cercetare fundamentală”: proiecte de cercetare ambițioase, cu grad ridicat de risc și rezultate concrete valoroase din orice domeniu.

Proiectele selectate acoperă o gamă largă de teme, printre care articolele de îmbrăcăminte din textile electronice alimentate cu căldura corpului, detectarea bacteriilor prin miros, „competența în materie de toxicitate” din industria petrochimică, originile raționalității umane, combaterea inflamațiilor legate de cancer, precum și optimizarea designului interfețelor cu utilizatorul.

Creat în 2007 de către UE, Consiliul European pentru Cercetare (CEC) este prima organizație europeană de finanțare a cercetării de vârf în domenii de frontieră. În fiecare an, CEC îi selectează și finanțează pe cei mai buni și mai creativi cercetători, indiferent de naționalitate și de vârstă, pentru a desfășura în Europa proiecte cu o durată de cinci ani. De asemenea, CEC se străduiește să atragă în Europa cercetători de nivel înalt din întreaga lume. Până în prezent, Consiliul European pentru Cercetare a finanțat peste 4.500 de cercetători de nivel înalt aflați în diferite etape ale carierei lor.