Alina Gorghiu este noul preşedinte PNL

Alina Gorghiu este noul lider al liberalilor şi copreşedinte al noului PNL, rezultat din fuziunea cu democrat-liberalii, în locul lui Klaus Iohannis. Alina Gorghiu a câştigat detaşat competiţia cu Ludovic Orban.

Alina Gorghiu a obţinut 48 de voturi, în timp ce Ludovic Orban doar 26. Anunţul referitor la succesorul lui Klaus Iohannis la şefia PNL a fost făcut chiar de acesta, care începând de astăzi şi-a încheiat activitatea în partid pentru a merge la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis a fost mulţumit de alegerea Alinei Gorghiu în fruntea PNL, mai ales că a susţinut-o pentru această funcţie.

Alina Gorghiu va ocupa funcţia de copreşedinte al noului PNL, alături de Vasile Blaga, până în anul 2017, când se va realiza fuziunea completă între PNL şi PDL. Şi, o precizare, la finalul şedinţei, Alina Gorghiu şi Ludovic Orban au susţinut o conferinţă de presă comună.

Alina Gorghiu: Am perceput mesajele colegilor mei, sper eu, corect. Spre bucuria mea, se suprapun peste voinţa celor care au ieşit să-şi exercite votul în 16 noiembrie o reformă în interiorul PNL, o reformă a instituţiilor fundamentale ale statului, o creştere a credibilităţii parlamentare care se poate realiza prin demersul PNL, o recredibilizare a partidului nostru şi nu numai a partidului nostru, dar noi am înţeles acest lucru.

*****

Declaraţii ale preşedintelui ales, Klaus Iohannis

Am finalizat ultimul Birou politic la care am participat. Astăzi în faţa colegelor şi colegilor mi-am anunţat demisia din PNL şi din toate funcţiile deţinute în PNL pentru a fi în situaţia potrivită pentru preluarea mandatului de preşedinte al României, lucru care se va întâmpla duminica. În cadrul acestui Birou politic a fost ales noul preşedinte al PNL, al vechiului PNL, co-preşedintele noului PNL, în persoana doamnei Alina Gorghiu şi ţin cu această ocazie să o felicit public pentru câştigarea acestei preşedinţii. Felul în care Biroul politic a acţionat, felul în care a votat îmi confirmă dorinţa PNL de a se reforma, de a se moderniza, de a fi partidul care arată cum trebuie să se facă politică în România pentru a fi mai aproape de oameni, pentru a veni în întâmpinarea aşteptărilor oamenilor care ne votează şi care ne pun în aceste poziţii publice. Cu această ocazie vreau să mulţumesc public partidului meu, de care m-am despărţit astăzi pentru faptul că am avut onoarea şi plăcerea să fiu preşedintele PNL. Vă mulţumesc.

******

Biroul Polialina_gorghiutic Naţional al vechiului PNL în cadrul căruia va fi ales preşedintele formaţiunii, cel care va fi şi copreşedinte al noului PNL, se va reuni astăzi la Palatul Parlamentului, Prim vicepreşedintele Teodor Atanasiu şi-a retras candidatura şi a propus-o pentru şefia partidului pe deputata Alina Gorghiu, al cărei contracandidat va fi vicepreşedintele Ludovic Orban. Alin Şerbănescu relatează.

Reporter: Fosta purtătoare de cuvânt a campaniei prezidenţiale, Alina Gorghiu, îl va înlocui în lupta pentru şefia partidului pe vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu. Acesta a declarat de altfel după şedinţa Biroului Politic Central că propunerea ca Alina Gorghiu să candideze îi aparţine. Teodor Atanasiu a adăugat că actualul lider al PNL Klaus Iohannis a fost de acord cu această propunere şi o va susţine pe Alina Gorghiu.

Teodor Atanasiu: Klaus Iohannis consideră că a lucrat foarte bine cu Alina Gorghiu pe timpul campaniei electorale, că va fi o comunicare foarte bună între preşedinţie şi PNL, dacă Alina Gorghiu va fi copreşedinte.

Ludovic-Orban1Reporter: Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban rămâne în competiţia pentru şefia partidului, deşi Teodor Atanasiu a afirmat că i-a cerut să se retragă. De altfel, la aproximativ o oră de la începerea şedinţei Biroului Politic Central al PNL, vicepreşedintele Ludovic Orban a şi părăsit sediul partidului fără să dea nicio declaraţie presei. După aceste evenimente rămâne să vedem pe cine vor alege astăzi liberalii să ocupe funcţia de copreşedinte al noului PNL împreună cu democrat liberalul Vasile Blaga în următorii doi ani. Aceasta pentru că în anul 2017 PNL şi PDL ar trebui să devină un singur partid şi să aibă o conducere unitară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 decembrie