Decizii luate la summitul liderilor Uniunii Europene de la Bruxelles

Liderii Uniunii Europene au decis la summitul aflat în desfşurare la Bruxelles înfiinţarea Fondului comunitar pentru investiţii strategice. Comisia Europeană a aprobat un plan de investiţii de peste 300 de miliarde de euro, propunere pe care o va prezenta luna viitoare. Iniţiativa trebuie aprobată de Parlamentul European până în iunie 2015 pentru ca investiţiile să poată fi activate încă de la jumătatea anului viitor. Fondul va fi deschis contribuţiilor din partea statelor membre direct sau prin intermediul băncilor naţionale. La summitul şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene s-a mai decis până la această oră necesitatea urgentării eforturilor de combatere a evaziunii fiscale atât la nivel mondial, cât şi la nivelul fondului comunitar – ne-a informat corespondentul nostru Cerasela Rădulescu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 decembrie